Flux-stiri

Frank James, suspectul atacului de la metroul din New York: „Vreau să ucid oameni”

  • Frank James este principalul suspect al atacului de la metroul din New York.
  • Declarațiile acestuia par să întărească ipoteza cum că el este vinovat.
  • James a menţionat că a fost pacient la o clinică de sănătate mintală.

Frank James este principalul suspect al atacului de la metroul din New York. Acesta a făcut mai multe declarații șocante care ridică și mai multe semne de întrebare și care par să întărească bănuielile cum că el ar fi vinovat.

„Am făcut multe prostii în care pot spune că vreau să ucid oameni. Am vrut să văd oamenii murind imediat în faţa mea”, a spus el în cel mai recent videoclip al său, încărcat pe 11 aprilie.

Într-un alt videoclip, încărcat în martie, relatează Newsweek, afirmă că „se întoarce în zona de pericol, ca să zic aşa, şi declanşez o mulţime de gânduri negative”. „Sufăr de un caz sever de PTSD după toate acestea. Am trecut prin multe de-a lungul anilor”, a mai adăugat acesta.

Frank James a avut nevoie de ajutor de specialitate

James a menţionat că a fost pacient la o clinică de sănătate mintală, la una dintre clinicile din New York şi că, după ce a mers acolo pentru ajutor, a plecat cu mai multe probleme decât înainte, conform Mediafax.

În alte videoclipuri, a susţinut că albii îi privesc pe negrii ca pe nişte sclavi şi „nu ar trebui să aibă niciun contact unii cu alţii”, în timp ce, pe profilul său de Facebook, Profitofdoom008, a folosit termeni rasişti, ​​pentru a se referi la poporul mexican şi a ameninţat că va împuşca un bărbat care credea el că făcuse o greşeală.

Şeful detectivilor din cadrul poliţiei din New York, James W. Essig, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Frank R. James, în vârstă de 62 de ani, a închiriat o dubă U-Haul, ale cărei chei au fost găsite la locul împuşcăturilor din cartierul Sunset Park din Brooklyn.

The post Frank James, suspectul atacului de la metroul din New York: „Vreau să ucid oameni” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *