stiinta

Frumusețea peisajului de pe Marte, surprinsă în noi imagini făcute de roverul Curiosity al NASA

Mare parte din oamenii care trăiesc azi nu vor ajunge niciodată pe Marte. Poate că este mai bine așa pentru că Planeta Roșie poate fi extrem de neprietenoasă. Totuși, asta nu înseamnă că nu putem visa că într-o bună zi vom păși pe sol extraterestru și vom privi orizonturile incredibile ale altor lumi.

Din fericire pentru noi, până atunci, putem admira astfel de priveliști cu ajutorul roverelor trimise pe Marte. Noi imagini din această lume prăfuită și roșiatică, surprinse de roverul Curiosity al NASA, reușesc să fascineze din nou.

„Roverul Curiosity al NASA a surprins imagini remarcabile de pe Mount Sharp. Echipa Curiosity a fost atât de inspirată de frumusețea peisajului încât a decis să combine două versiuni ale imaginilor alb-negru din două momente diferite ale zilei și a adăugat culori pentru a crea o carte poștală rară cu Planeta Roșie”, arată un anunț al cercetătorilor de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA.

„O carte poștală rară cu Planeta Roșie”

Imaginile au fost surprinse la data de 16 noiembrie, atunci când roverul Curiosity și-a finalizat cea mai recentă cursă. De fiecare dată când face un popas, roverul surprinde imagini panoramice cu împrejurimile sale.

Nuanța de albastru reprezintă lumina dimineții, oranjul reprezintă după-amiaza, iar acolo unde cele două scene au fost combinate, oamenii de știință au atribuit o nuanță de verde imaginii.

În dreapta imaginii este formațiunea Muntele Rafael Navarro, numită astfel după unul dintre oamenii de știință din cadrul misiunii Curiosity care a ajutat la identificarea compușilor organici de pe Marte. Din păcate, Rafael Navarro a murit în acest an.

Curiosity, unul dintre cele două rovere trimise de NASA pe Marte

Curiosity este unul dintre cele două rovere trimise de NASA pe Marte, acesta ajungând pe Planeta Roșie în august 2012. Succesorul său, Perseverance sau Percy, a ajuns pe Marte la începutul acestui an.

Roverul Curiosity a primit misiunea de a explora Craterul Gale pentru ca cercetătorii să înțeleagă mai bine clima și geologia planetei, atât din prezent cât și din trecut. De asemenea, Curiosity caută și dovezi ale vieții antice.

Deși misiunea originală a lui Curiosity fusese stabilită doar pentru doi ani, aceasta a fost extinsă și roverul încă rezistă. Cele două rovere explorează regiuni diferite de pe Planeta Roșie, iar observațiile lor continuă să îmbunătățească înțelegerea acestei planete atât de similară, dar totuși atât de diferită, cu Pământul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Roverul Perseverance a observat „ceva ce nu a mai văzut nimeni” în rocile de pe Marte

Roverul Curiosity al NASA a găsit molecule organice nedescoperite până acum pe Marte

Microbii ar putea produce combustibilul de rachete necesar pentru întoarcerea de pe Marte

Un nou reactor poate converti aerul marțian în combustibil pentru rachete. „Ca și cum am avea o benzinărie pe Marte”

Articolul Frumusețea peisajului de pe Marte, surprinsă în noi imagini făcute de roverul Curiosity al NASA apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *