Flux-stiri

Gabriela Firea și obiectivele Ministerului Familiei: Educația sexuală să fie făcută de specialiști cu acordul părinților

  • „Voi milita pentru drepturile femeilor, ele să decidă de propria viaţă, propriul corp, dar şi să aibă acces la servicii medicale şi de consiliere”, a adăugat Firea.
  • În favoarea avizului au votat 38 de parlamentari, iar împotrivă au fost 18 senatori şi deputaţi. Patru parlamentari s-au abţinut de la vot.
  • De asemenea, ministerul va facilita acordarea de credite pentru tinerii căsătorităţi şi va întări programul „şcoala după şcoală”.

În cadrul audierilor, Gabriela Firea a anunţat că principalele obiective ale noului minister sunt creşterea alocaţiilor pentru copii, deschiderea de creşe în comunităţile care au nevoie, inclusiv în clădirile de birouri, şi acordarea de facilităţi fiscale familiilor cu mulţi copii.

Facilităţi ar putea primi şi firmele care oferă bonusuri angajaţilor pentru copii şi familiile care vor să-şi achiziţioneze maşini cu 7 locuri.

De asemenea, ministerul va facilita acordarea de credite pentru tinerii căsătorităţi şi va întări programul „şcoala după şcoală”.

În timpul audierilor, Gabriela Firea a fost întrebată de ce a fost înfiinţat Ministerul Familiei.

„Are treabă la Senat şi o familie cu copii, nu i s-a dat un job Gabrielei Firea, s-a pus în prim-plan problematica familiei”, a explicat Firea, ministrul propus de PSD pentru Ministerul Familiei.

Gabriela Firea a fost întrebată dacă susţine educaţia sexuală în şcoli.

„Susţin cu tărie ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară care să cuprindă şi noţiuni legate de specialitate…. Educaţia să fie făcută de specialişti şi cu acordul familiei…. Este important să stabilim la ce vârstă astfel încât să avem din ce în ce mai puţine mame minore”, a mai spus reprezentanta PSD.

Gabriela Firea a vorbit şi despre problema avortului.

„Voi milita pentru drepturile femeilor, ele să decidă de propria viaţă, propriul corp, dar şi să aibă acces la servicii medicale şi de consiliere”, a adăugat Firea.

În favoarea avizului au votat 38 de parlamentari, iar împotrivă au fost 18 senatori şi deputaţi. Patru parlamentari s-au abţinut de la vot.

The post Gabriela Firea și obiectivele Ministerului Familiei: Educația sexuală să fie făcută de specialiști cu acordul părinților appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *