Flux-stiri

Incendiu puternic în București. 6 autospeciale intervin

  • Un incendiu puternic a izbucnit în această după amiază la un bloc aflat în construcţie din nordul Bucureștiului.
  • Potrivit ISU, pompierii au localizat incendiul, reușind să oprească flăcările înainte ca acestea să se extindă la clădirile învecinate. În zonă se află un centru comercial important.
  • Pompierii au anunțat că nu au existat persoane rănite și că a fost afectată o suprafață de 200 de metri pătrați a clădirii.

Blocul care a luat foc era în construcție, iar informațiile preliminare arată că au ars produse utilizate pentru termoizolația clădirii.

La fața locului s-au deplasat șase autospeciale, două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Voluntari, o echipă de descarcerare, autoscara și un echipaj SMURD

The post Incendiu puternic în București. 6 autospeciale intervin appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *