Sergio Mattarella, 80 de ani, al cărui mandat urma să se încheie pe 3 februarie, a fost reales pentru un al doilea mandat de şapte ani, obţinând majoritatea absolută de 505 de voturi din partea celor 1.009 senatori, deputaţi şi responsabili regionali chemaţi să voteze.
În zilele de dinaintea acestui vot, nu era clar dacă Mattarella, 80 de ani, va candida din nou pentru un mandat de şapte ani. Iniţial, el respingea această idee.
„Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Matterella pentru decizia lui (de a candida), aceasta este o decizie de generozitate pentru Italia. Aceasta este o zi frumoasă pentru Italia”, a declarat liderul Partidului Democrat, Enrico Letta, înainte de vot.
Partidele aflate la putere în Italia i-au cerut sâmbătă lui Sergio Mattarella să rămână preşedinte pentru un al doilea mandat, după ce au eşuat în găsirea unui candidat de compromis în urma mai multor tururi de scrutin desfăşurate săptămâna aceasta în parlament.
Premierul Mario Draghi a avut o convorbire sâmbătă cu Mattarella şi i-a spus că trebuie să rămână în funcţie „pentru binele şi stabilitatea ţării”, a indicat o sursă guvernamentală.
Mult timp considerat drept favorit, premierul Mario Draghi şi-a văzut şansele diminuându-se, numeroşi parlamentari refuzând să voteze în favoarea sa de teama că se va sparge coaliţia guvernamentală, amestecând dreapta şi stânga, ceea ce ar duce la declanşarea alegerilor legislative anticipate.
Preşedintele Republicii italiene, ales pentru şapte ani, nu are decât un rol onorific, dar poate avea o influenţă decisivă asupra desemnării premierului şi poate dizolva parlamentul. De asemenea, el prezidează Consiliul Superior al Magistraturii, numeşte o treime dintre membrii Curţii Constituţionale şi dispune de dreptul de graţiere.
Republica italiană a avut până acum 12 preşedinţi. Doar unul dintre ei, Giorgio Napolitano (2006-2015), a mai obţinut până acum un al doilea mandat.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

