
- Sergio Mattarella a fost reales sâmbătă preşedinte al Italiei.
- Partidele de guvernământ din Italia i-au cerut lui Sergio Mattarella să-şi continue funcţia de preşedinte pentru un al doilea mandat.
- În Italia, 1.009 parlamentari şi reprezentanţi regionali au dreptul de a alege conducătorul ţării printr-un vot secret.
Sergio Mattarella a acceptat să exercite un al doilea mandat ca președinte al Italiei, după ce partidele din coaliție nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui candidat pentru această funcție. El își exprimase dorința de a părăsi funcția, dar presa locală a relatat că premierul Mario Draghi l-a convins să rămână pentru „stabilitatea” Italiei.
Acesta a fost reales în mod oficial sâmbătă, în urma unui al optulea tur de scrutin. Luând cuvântul după votul de sâmbătă seara, Draghi a declarat că realegerea lui Mattarella este „o veste splendidă pentru italieni”.
„Îi sunt recunoscător președintelui pentru decizia sa de a merge în acord cu voința extrem de puternică a parlamentului de a-l realege pentru un al doilea mandat”, a adăugat el.
Partidele din coaliția de guvernare din Italia au convenit să-l realeagă pe Mattarella după ce șapte runde de vot nu au reușit să aducă un candidat câștigător și au dezvăluit diviziuni profunde în cadrul cabinetului.
Președinția Italiei este aleasă prin vot secret într-un colegiu electoral format din 1.009 senatori, deputați și unii delegați regionali, primul candidat care primește două treimi din voturi fiind declarat victorios. În acest caz, președintele în exercițiu a primit 759 de voturi. Acesta a obţinut mai mult de 505 voturi, cât erau necesare pentru al doilea mandat, potrivit agenţiei ANSA. Candidații propuși de partidele de guvernământ nu au reușit să adune suficient sprijin.
Antonio Tajani, coordonatorul național al partidului de centru-dreapta Forza Italia, a declarat pentru BBC că sprijinul pentru Mattarella a fost singura propunere asupra căreia majoritatea parlamentarilor au căzut de acord.
The post La 80 de ani, Sergio Mattarella a fost reales președinte al Italiei appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




