Economice

McDonald’s a deschis un nou restaurant Drive-Thru în Râmnicu Vâlcea, în care a investit peste nouă milioane de lei

Restaurantul de tip Drive-Thru este al 89-lea pe care compania îl inaugurează în România, în urma unei investiții în valoare de peste nouă milioane de lei. Odată cu deschiderea acestui restaurant în municipiu, compania a creat peste 70 de locuri de muncă pe plan local.

Noua unitate este situată pe Bulevardul Dem Rădulescu numărul 2-14.

„În ciuda contextului actual, am reușit să ne continuăm planul de expansiune și să deschidem astăzi cel de-al 89-lea restaurant din țară. Această nouă unitate de tip Drive-Thru le aduce locuitorilor din zonă cele mai noi tehnologii McDonald’s, realizate cu investiții susținute, fiind, astfel, unul dintre cele mai moderne restaurante pe care le avem la nivel național.”, a declarat Paul Drăgan, directorul general al Premier Restaurants România.

„Satisfacția noastră este cu atât mai mare cu cât, de fiecare dată când inaugurăm un restaurant, știm că urmează formarea unei echipe cu potențial frumos de dezvoltare, crearea unui spațiu de lucru plăcut și noi locuri de muncă pentru locuitorii orașului”, a mai spus Drăgan.

Noul restaurant integrează cele mai noi tehnologii, fiind unul dintre cele mai moderne restaurante McDonald’s din țară, prevăzut cu ecrane digitale pentru prezentarea interactivă a produselor, ofertelor și informațiilor nutriționale atât pe linia de drive, cât și în restaurant. Totodată, acesta beneficiază de șase kiosk-uri digitale de comandă care le permit clienților să își aleagă produsele preferate într-un mod rapid și ușor, să adauge extra ingrediente, să plătească cu cardul bancar sau contactless și să scaneze ofertele speciale disponibile în aplicația McDonald’s, simplu și rapid. În plus, la fiecare dintre kiosk-urile de comandă, clienții pot scana codul QR disponibil în secțiunea MyM Rewards din aplicația de mobil, pentru a aduna puncte de loialitate în schimbul cărora pot obține produse și meniuri din partea casei.

În parcarea restaurantului, oaspeții vor avea și locuri de parcare dotate cu stații de încărcare electrică pentru automobile.
Restaurantul McDonald’s dispune de 95 locuri în interior, de 72 locuri pe terasă și de cafeneaua McCafé, unde clienții se pot bucura de o gamă variată de specialități de cafea, dar și de deserturi delicioase. Programul acestuia este adaptat la măsurile impuse de autoritățile locale, fiind deschis până la ora 24:00. Clienții pot servi produsele preferate pe terasă sau în restaurant, pot lua comanda la pachet, la McDrive sau prin serviciul McDelivery.

Toate restaurantele McDonald’s din România respectă măsurile interne Siguranță+, angajații sunt echipați cu mănuși și măști de protecție, toate suprafețele sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi, clienții au acces la soluții dezinfectante și sunt încurajați să plătească cu cardul și să respecte toate măsurile de distanțare fizică.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 89 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 43 restaurante cu McDrive și 44 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România și are o echipă de 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate și servite de fiecare dată cu zâmbetul pe buze.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 164 de restaurante în șase țări și are peste 8.800 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.

The post McDonald’s a deschis un nou restaurant Drive-Thru în Râmnicu Vâlcea, în care a investit peste nouă milioane de lei appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *