
- Chiar dacă se răspândește mai repede, varianta Omicron ar fi mai puțin severă decât varianta Delta.
- Medicii spun că cei mai mulți pacienți și-au revenit în izolarea de 14 zile.
Varianta Omicron pare mai blândă decât Delta, spun medicii sud-africani. „Pacienţii pot gestiona boala acasă. Cei mai mulţi şi-au revenit în perioada de izolare de la 10 până la 14 zile”, afirmă un medic cu zeci de pacienţi zilnic. Omicron „mătură” Africa de Sud, însă doctorul Unben Pillay spune că vede zilnic zeci de pacienţi bolnavi şi nu a trebuit să trimită pe nimeni la spital.
Acesta este unul dintre motivele pentru care el, împreună cu alţi medici şi experţi în medicină, bănuieşte că Omicron provoacă într-adevăr o formă a bolii mai uşoară decât varianta Delta, chiar dacă pare să se răspândească mai repede
Afirmaţia vizează inclusiv pacienţii mai în vârstă şi pe cei cu probleme de sănătate, mai vulnerabili în faţa coronavirusului, scrie Times of India. În cele două săptămâni de când Omicronul a fost raportat pentru prima dată în Africa de Sud, medicii au împărtăşit experienţe similare. Cu toţii spun, însă, că va fi nevoie de alte săptămâni pentru a exista suficiente date, iar observaţiile lor rămân deocamdată indicii.
Conform Institutului Naţional pentru Boli Transmisibile din Africa de Sud, doar aproximativ 30% dintre cei spitalizaţi cu COVID-19 în ultimele săptămâni au fost grav bolnavi, mai puţin de jumătate din rata înregistrată în primele săptămâni ale valurilor pandemice anterioare.
The post Medicii sud-africani: Varianta Omicron pare a fi mai blândă decât Delta appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


