
Cu o listă de invitați formată din laureați ai premiilor Oscar și membri ai familiei regale britanice, filmul „No Time To Die” a avut în sfârșit premiera mondială la Londra, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente cinematografice de la începutul pandemiei COVID-19, relatează Reuters.

Daniel Craig, îmbrăcat într-un sacou de catifea roz, care a atras toate privirile, și co-starurile, printre care Rami Malek, Lashana Lynch și Lea Seydoux, s-au reunit pentru ceremonie.

Lansarea „No Time To Die”, cel de-al 25-lea film Bond, a fost amânată de trei ori din aprilie 2020, în condițiile în care cinematografele din întreaga lume au fost nevoite să își închidă porțile sau să impună restricții privind numărul de spectatori.
Filmul Universal Pictures și MGM, parte a uneia dintre cele mai mari francize de la Hollywood, marchează a cincea și ultima intrpretare a rolului agentului secret de către Daniel Craig, care încheie un mandat de 15 ani început cu „Casino Royale”, în 2006.
„Este o mare ușurare. A fost important pentru mine să vin și să sărbătoresc alături de ceilalți actori și de echipa de filmare și să îl aducem în cinematografe, iar noi suntem aici”, a declarat Craig pentru Reuters. „Acum un an nu credeam că se va întâmpla asta”.
Întrebat ce îi va lipsi cel mai mult din rolul lui 007, el a spus: „Oamenii”.
Cu un cost de producție estimat la 200 de milioane de dolari, „No Time To Die” îl vede pe Bond, pensionat în Jamaica, cum ar ajuta la prinderea unui nou răufăcător, jucat de laureatul cu Oscar Malek.
„Cea mai dificilă parte a fost să găsim o poveste bună”, a declarat regizorul Cary Joji Fukunaga.
Filmul o prezintă pe agenta 00 Nomi, interpretată de Lynch, care a spus „Sunt fericită că am ajuns aici și că putem să o sărbătorim așa cum trebuie.”
La premieră au fost prezenți, de asemenea, prințul Charles al Marii Britanii și fiul său, prințul William, împreună cu soțiile lor. În semn de mulțumire pentru munca lor din prima linie în timpul pandemiei, au fost invitați și lucrători din domeniul sănătății și membri ai forțelor armate.
Fosta actriță Bond Judi Dench și câștigătoarea premiului Grammy Billie Eilish, care cântă melodia principală a filmului, au fost de asemenea prezente.
Așteptările sunt mari după ce ultimele două filme Bond, „Spectre” din 2015 și „Skyfall” din 2012, au avut încasări de 880 de milioane de dolari și peste 1 miliard de dolari la nivel global.
The post „No Time To Die”, cel mai recent film din seria James Bond, a avut premiera la Londra appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



