Grupul de companii Nova Post din Ucraina are planuri de extindere în România, Republica Cehă și Germania, a scris Volodymyr Popereshniuk, coproprietarul Nova Post la o postare a sa de pe Facebook. “Este planificat pentru Germania: primul oraș este Berlin, apoi Munchen, Koln, Hamburg și încă o duzină. Prima deschidere este în aprilie”, a scris omul de afaceri, citat de Interfax.
Și România e pe harta ucrainenilor, încă de anul trecut. Compania și-a deschis o firmă și la noi: Nova Poshta Global RO, iar Bucureștiul este primul pe listă pentru al doilea trimestru din acest an, potrivit datelor Economica.net.
„Pe parcursul anului 2023, filialele Nova Post vor apărea în România. Ne concentrăm pe ucraineni și intenționăm să începem cu două servicii principale: primirea de colete din Ucraina și trimiterea de colete în Ucraina”, a răspuns compania la solicitarea Economica.net.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care durează deja de mai bine de un an, a despărțit familii, iar compania vrea să devină un pod între cei rămași în Ucraina și rudele lor din țările unde s-au stabilit temporar.
„Motivul principal pentru deschiderea unităților în România este dorința de a ajuta ucrainenii din România să livreze rapid colete rudelor și să primească colete de la cei dragi care au rămas în Ucraina. România a fost una dintre primele țări care a găzduit sute de mii de refugiați ucraineni care au fost nevoiți să-și părăsească țara pentru a-și salva viețile. Potrivit ONU, din ianuarie 2023, în România sunt 107.000 de refugiați din Ucraina„, ne-a mai transmis compania.
Nova Post se extinde în regiune
Popereshniuk a mai spus că se lucrează la deschiderea primei unități în Republica Cehă, la începutul celui de-al doilea trimestru. La mijlocul lunii martie este programată deschiderea unei filiale la Vilnius, capitala Lituaniei.
Compania nu se va opri cu extinderea în aceste țări. Potrivit răspunsurilor oferite de Popereshniuk și alți reprezentanți ai companiei, societatea vizează extinderea și în țări precum Austria, Slovacia, Letonia și Estonia, și chiar în SUA, mai scrie Interfax.
În același timp, compania a suspendat deschiderea de noi francize în Europa. În Polonia, Nova Post are deschise 19 filiale în nouă orașe, care nu doar transportă colete spre Ucraina, ci și între orașele poloneze.
Grupul de companii Nova Post oferă întreaga gamă de servicii logistice și conexe clienților privați și companiilor. Grupul include companii ucrainene și străine.
CITEȘTE ȘI: SoftServe din Ucraina se extinde puternic în România. Compania caută 750 de specialiști IT până în 2025
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
