Conform sursei citate, 471 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti – 362 şi în judeţele Cluj – 157, Timiş – 157 şi Iaşi – 128.
Cea mai mare incidenţă este în judeţul Cluj – 4,93, urmat de Timiş – 4,19, Bucureşti – 4,15 şi Sibiu – 3,98.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.096 de teste RT-PCR (2.018 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.078 la cerere) şi 11.405 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.413.998 teste RT-PCR şi 11.187.550 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate până în prezent 3.208.903 cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 169 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
2.771 de persoane internate
Un număr de 2.771 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 210 mai puţine faţă de ziua anterioară, a precizat Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 247 de pacienţi, dintre care 200 sunt nevaccinaţi anti-COVID-19.
Din totalul pacienţilor internaţi, 330 sunt minori, 327 fiind internaţi în secţii, cu 15 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi 3 la ATI, cu unul mai mult faţă de ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 19 decese în rândul pacienţilor cu COVID (12 bărbaţi şi 7 femei).
Dintre cele 19 decese, unul a fost la categoria de vârstă 0 – 9 ani, unul la categoria de vârstă 40 – 49 de ani, unul la categoria 50 – 59 de ani, cinci la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, trei la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi opt la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, dintre pacienţii decedaţi, 18 prezentau comorbidităţi şi 14 erau nevaccinaţi.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.631 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
