stiinta

O stea muribundă cu inele de fum ar putea extinde teoriile stelare

O stea muribundă cu inele de fum, numită V Hya, i-a surprins pe astronomi cu un model care nu mai fusese văzut vreodată înainte.

Cercetătorii, care au subliniat noile descoperiri într-o lucrare din The Astrophysical Journal, cred că noile observații vor oferi o nouă perspectivă asupra momentelor finale ale gigantelor roșii înainte ca acestea să devină pitice albe sau să se dezintegreze în nebuloase, ca apoi să reia ciclul de formare a stelelor din univers.

V Hya, situată la aproximativ 1.300 de ani-lumină de Pământ, este o stea gigantă roșie care se află în stadiul final al vieții și va deveni în curând o pitică albă. Atunci când o stea ajunge în faza finală a ciclului său de viață, cel mai adesea devine o pitică albă, un tip de stea care are o masă similară cu Soarele, dar este mai comparabilă ca dimensiune cu Pământul, scrie Interesting Engineering.

O stea muribundă cu inele de fum care se află la finalul vieții

Spre deosebire de majoritatea gigantelor roșii observate de-a lungul istoriei, V Hya nu își eliberează energia în valuri consistente. În schimb, a eliberat mai multe „inele de fum”, potrivit unui comunicat de presă al National Radio Astronomy Observatory. Inelele au primit supranumele DUDE, care înseamnă „Disk Undergoing Dynamical Expansion”.

Nu este prima dată când o pitică albă a fost observată având un comportament neobișnuit. Anul trecut, astronomii de la Durham University au observat pentru prima dată o pitică albă „clipind”. Ei cred că ceva ar putea interfera cu aprovizionarea cu „hrană” a piticei albe.

Un proces complex care nu este bine înțeles

Astronomii caută stele aflate în ultimele faze violente ale vieții lor pentru a înțelege mai bine procesul prin care energia este transferată dintr-o stea muribundă în timp ce aceasta colapsează și devine o pitică albă. Prin observarea acestui eveniment rar, ei pot înțelege mai bine fenomenele care au dus la înflorirea vieții pe planeta noastră.

„Starea finală a evoluției stelelor (momentul în care stelele trec de la gigante roșii la pitice albe) este un proces complex care nu este bine înțeles”, a explicat Mark Morris, coautor al studiului.

„Descoperirea că acest proces poate implica ejecția unor inele de gaz, simultan cu producerea de jeturi de material de mare viteză, intermitente, aduce o nouă și fascinantă informație în explorarea noastră a modului în care mor stelele”, a adăugat el.

Cercetătorii au observat în total șase inele

Folosind radiotelescopul ALMA, echipa de cercetători care a descoperit această stea muribundă cu inele de fum a observat în total șase inele, care par să fi fost produse în urmă cu aproximativ 2.100 de ani. Ei au observat, de asemenea, structuri mari de gaz asemănătoare unei clepsidre care sunt aruncate în afara stelei, care se extind cu o viteză de până la 864.000 km/h.

Astronomii vor continua să observe V Hya pentru a obține o mai bună înțelegere a evenimentului neobișnuit.

Vă recomandăm să citiți și:

Un mister al aurorelor de pe Jupiter a fost în sfârșit elucidat după 40 de ani

Rusia propune construirea unei centrale nucleare pe Marte

Materie organică esențială vieții pe Pământ, descoperită pentru prima oară pe suprafața unui asteroid

Un meteorit feros care cântărește 14 kilograme, recuperat de cercetători dintr-un sat din Suedia

Articolul O stea muribundă cu inele de fum ar putea extinde teoriile stelare apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *