stiinta

Oamenii de știință au creat cea mai precisă simulare virtuală a Universului nostru

Cu ajutorul supercomputerelor, o echipă internațională de oameni de știință a realizat cea mai mare și mai precisă simulare de până acum a evoluției Universului.

Acest lucru ne poate ajuta să înțelegem dinamica existentă pe măsură ce Universul continuă să evolueze, inclusiv misterioasa materie întunecată.

Potrivit cercetărilor, publicate în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, unul dintre instrumentele utilizate este reprezentat de simulările formării și evoluției vastelor structuri care acoperă spațiul observabil.

„Suntem pe drumul cel bun” atunci când vine vorba despre înțelegerea evoluției Universului

„Simulările dezvăluie pur și simplu consecințele legilor fizicii care acționează asupra materiei întunecate și a gazului cosmic de-a lungul celor 13,7 miliarde de ani de existență a Universului nostru”, spune cosmologul Carlos Frenk de la Universitatea Durham din Marea Britanie, scrie ScienceAlert.

„Faptul că am reușit să reproducem aceste structuri familiare oferă un sprijin impresionant pentru modelul standard al materiei întunecate reci și ne spune că ne aflăm pe drumul cel bun pentru a înțelege evoluția întregului Univers”.

Simularea se numește SIBELIUS-DARK și acoperă un volum de spațiu care se întinde pe o distanță de 600 de milioane de ani-lumină față de Sistemul Solar. Acesta include mai multe roiuri de galaxii, printre care Virgo, Coma și Perseus, galaxiile Calea Lactee și Andromeda,Vidul Local și Marele Atractor.

Simularea include numeroase roiuri de galaxii

În plus, simularea trebuia să ia în considerare aproximativ 130 de miliarde de particule. Calcularea acestor particule pe întreaga durată de viață a Universului, la o rezoluție mult mai mare decât până acum, a durat câteva săptămâni. Apoi, cercetătorii au comparat rezultatele cu studiile Universului real.

Acest lucru le permite să exploreze ceea ce se numește modelul cosmologic al materiei întunecate reci, standardul actual pentru cartografierea evoluției Universului. Acesta se bazează pe o vastă rețea cosmică de materie întunecată.

Conform acestui model, materia întunecată se acumulează în aglomerări numite halouri. Hidrogenul și alte gaze alimentează aceste halouri, formând în cele din urmă stele și apoi galaxii.

Cercetătorii au decis să recreeze propriul colț de Univers

Astfel, cercetătorii au decis să recreeze propriul nostru colț de Univers, pentru a vedea dacă modelul materiei întunecate reci poate reproduce ceea ce vedem în imediata noastră vecinătate.

„Acest proiect este cu adevărat revoluționar”, spune cosmologul Matthieu Schaller de la Universitatea Leiden din Olanda. „Simulările demonstrează că modelul standard al materiei întunecate reci poate produce toate galaxiile pe care le vedem în vecinătatea noastră. Acesta este un test foarte important pe care modelul trebuie să-l treacă”.

În continuare, echipa va efectua analize suplimentare ale simulării pentru a testa modelul cosmologic al materiei întunecate reci.

Prin simularea Universului nostru, așa cum îl vedem, suntem cu un pas mai aproape de înțelegerea naturii cosmosului nostru”, spune fizicianul Stuart McAlpine de la Universitatea din Helsinki.

Vă recomandăm să mai citiți și

Un lagăr pentru prizonierii germani din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost excavat

NASA a aprobat prima misiune cu astronauți privați care vor vizita Stația Spațială Internațională

Roscosmos pregăteşte primul rover lunar cu trunchi uman

Bosonul Higgs ar fi împiedicat colapsul Universului, iar asta sugerează că trăim într-un multivers

 

Articolul Oamenii de știință au creat cea mai precisă simulare virtuală a Universului nostru apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *