
- Şefii ceremoniei au declarat că este „nepotrivit” să acorde premii celor ale căror afecţiuni medicale le-ar fi putut afecta performanţele.
- Willis, cu 8 nominalizări, primise premiul pentru „cea mai proastă interpretare într-un film în 2021” pentru rolul din „Cosmic Sin”, anunţă BBC.
- Soţia lui Willis, Emma Heming Willis, a postat mulţumiri pe Instagram stories pentru comentariile pe care le-a primit de când a fost dezvăluită starea soţului ei.
Organizatorii premiilor Razzie („Zmeura de Aur”), care recompensează cele mai proaste filme ale anului, au anulat recenta „onoare” pe care i-au acordat-o actorului Bruce Willis, după anunţul privind problemele de sănătate ale acestuia.
Miercuri, familia lui Bruce Willis a dezvăluit că acesta suferă de afazie, o tulburare cerebrală.
Şefii ceremoniei au declarat că este „nepotrivit” să acorde premii celor ale căror afecţiuni medicale le-ar fi putut afecta performanţele.
Organizatorii au declarat că au ajuns la această decizie după „multă gândire şi consideraţie”. „Dacă starea de sănătate a unei persoane este un factor care influenţează luarea deciziilor şi/sau performanţa sa, recunoaştem că nu este adecvat să îi acordăm un Razzie”, au precizat aceştia.
Willis, cu 8 nominalizări, primise premiul pentru „cea mai proastă interpretare într-un film în 2021” pentru rolul din „Cosmic Sin”, anunţă BBC.
Premiile Zmeura de Aur au fost desemnate weekend-ul trecut
Câştigătorii premiilor Razzies din acest an, cunoscute şi sub numele de premiile Zmeura de Aur, au fost dezvăluiţi sâmbătă. Câteva zile mai târziu, s-a anunţat că Willis se retrage din cariera de actor după ce a fost diagnosticat cu tulburarea cerebrală care împiedică capacitatea de a vorbi şi de a scrie.
Soţia lui Willis, Emma Heming Willis, a postat mulţumiri pe Instagram stories pentru comentariile pe care le-a primit de când a fost dezvăluită starea soţului ei. „Dragostea, sprijinul, compasiunea şi rugăciunile voastre ajută cu adevărat. Sunt recunoscătoare. Vă mulţumesc din toată inima„, a spus ea.
Actorul John Travolta, care a jucat alături de Willis în „Pulp Fiction” şi „Look Who’s Talking”, a trimis, de asemenea, un mesaj de susţinere pentru prietenul său.
The post Organizatorii premiilor Zmeura de Aur retrag „premiul” câştigat de Bruce Willis appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



