Patronatele din HORECA evocă situaţia complicată cauzată de criza fără precedent cauzată de pandemia COVID-19 care a provocat daune uriaşe industriei, iar afacerile din acest sector au nevoie de predictibilitate și stabilitate după ce au reuşit să intre pe o pantă ascendentă după o perioadă critică. Organizaţia HORA a indicat câteva puncte importante pentru ca sectorul să nu fie afectat de noile măsuri fiscale anunţate de autorităţile din România.
Organizatia HORA este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești, ce are misiunea de a susține și de a promova interesele și valorile comune ale membrilor săi, pe plan național și internațional.
Iată comunicatul HORA:
După o criză fără precedent, cauzată de pandemie, care a însemnat 2 ani de colaps financiar și îngenuncherea industriei ospitalității, afacerile din domeniu abia au început să intre pe o pantă de revenire și au nevoie de predictibilitate și stabilitate. Înțelegem necesitatea îmbunătățirii măsurilor fiscale și credem în eficientizarea colectării taxelor ca măsură principală, dar făcute în ideea de a nu opri creșterea economică, în contextul recesiunii globale care se resimte puternic.
Companiile cu capital romanesc nu dispun de o capitalizare suficientă pentru a evolua pozitiv în contextul actual, astfel că avem nevoie de un dialog deschis imediat pornind de la următoarele premise:
1. Industria ospitalității este încă în reconstrucție după doi ani de pandemie și creșterile de prețuri cu care s-a confruntat în ultimele două luni, ca majoritatea industriilor de altfel;
2. Ne luptăm cu un deficit de personal fără precedent, care amenință dezvoltarea afacerilor cel puțin la fel de mult precum recesiunea economică. Oamenii nu mai au încredere în această industrie, iar companiile fac eforturi și alocă resurse peste estimări și bugete, pentru a putea combate lipsa personalului;
3. Înțelegem că proiectul impozitului specific poate nu are forma ideală, însă avem toată deschiderea și ne dorim să contribuim la rescrierea proiectului, astfel încât să fie coerent și de bun august, dar nu putem accepta eliminarea lui completă, fără un dialog prealabil;
4. Fundamentul pornește de la nevoia acerbă de debirocratizare, avem nevoie de un flux administrativ și de o birocrație înlesnită pentru a încuraja mediul economic și pentru a crește randamentul bugetelui de stat.
Eliminarea acestui impozit pe nepusă masă, va însemna pentru cel puțin 50% din afacerile din domeniu falimentul.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
