Economice

Performanță românească pe piața din Germania. Un startup din București a dezvoltat în doar 2 săptămâni o aplicație pentru produse vegane. Urmează piața din SUA

Planteneers, parte a grupului german Stern-Wywiol, este o companie consacrată de cercetare și dezvoltare (R&D) de alimente care au la bază plantele – alternative pentru produsele de orgine animală: carne, lactate, ouă. Planteneers are acces la expertiza a peste 100 de cercetători din cadrul grupului și oferă companiilor toate materiile prime și cunoștințele tehnice necesare pentru a crea propriul produs vegan. 

“Înainte de a lansa pe piață un produs alimentar vegan, acesta trebuie să treacă printr-un proces extins de R&D, iar multe dintre companiile active în această industrie nu își permit sau nu doresc să aloce bugete considerabile pentru departamente de cercetare. Aplicația Plantbaser dezvoltată de colegii noștri automatizează procesul de R&D pentru potențialii clienți, astfel încât produsele să ajungă la consumatori într-un timp foarte scurt”, a declarat Roxana Stăneiu – Key Account Manager mindit.io.

Echipa mindit.io a finalizat aplicația în șapte luni

Prin intermediul configuratorului digital, producătorii de alimente pe bază de plante trec printr-o serie de opțiuni pentru a configura produsul finit ideal. Opțiunile includ surse de proteine, conținutul de grăsime, culoare, alergeni care trebuie evitați. Produsele sunt apoi autentificate, salvate și gata pentru a fi transformate într-un prototip. Mostra este pregătită în 15 minute și trimisă clientului pentru a fi testate, produsul final fiind gata de a fi lansat pe piață în două săptămâni.

Configuratorul a fost conceput pentru a fi ușor de utilizat și cuprinzător, fiind necesare ajustări minime și a fost realizat de specialiștii mindit.io în șapte luni.

„Proiectul se prezintă sub forma unui microserviciu și a reprezentat încă de la început o provocare tehnică extrem de captivantă. Datorită unei echipe dedicate de profesionisti, a deciziilor arhitecturale potrivite si a unui pachet de tehnologii moderne, am reușit sa construim o platforma complexă si funcțională, adaptata atât pentru web, cât și pentru dispozitivele portabile. Lucrul cu tehnologii de ultimă oră, precum Spring Boot, Microsft Azure si Keycloak, ne-a ajutat sa livram la timp un sistem complex si cu multe componente interconectate, de la algoritmi de matchmaking până la soluții data-driven”, a menționat Petre Popescu – Software Development Engineer.

Varianta aplicației mobile a fost lansată în luna martieși reproduce experiența web întocmai, fiind disponibilă atât pentru dispozitive Android, cât și iOS. 

Nu în ultimul rând, a fost dezvoltată în cadrul platformei o aplicație de backlog management, care reprezintă un instrument complet adaptat nevoilor proiectului și care urmărește gestionarea roadmap-ului într-o manieră personalizată și extrem de eficientă. Astfel, elemente precum definirea cerințelor noilor componente, prioritizarea ideilor sau alocarea corectă a capacității de dezvoltare necesare pentru implementare pot fi acum administrate în mod holistic.

Printre beneficiile obținute de Planteneers în urma acestui proiect se numără: automatizarea procesului tradițional de familiarizare a noilor clienți cu catalogul lor de produse, abilitatea de a colecta date despre produse printr-o interfață ușor de utilizat, rapoarte de analiză de business – ce ajută la o mai bună înțelegere a clienților – precum și reduceri semnificative de timp și costuri rezultate din automatizare – ce ajută la creșterea capacității de a servi mai mulți clienți. 

Aplicația Plantbaser reprezintă un pas important în procesul de digitalizare a întregului grup Stern-Wywiol, din care face parte Plateneers – dar și la nivelul industriei alimentare plant-based – și a câștigat premiul pentru Innovation of the Year în cadrul aceluiaș grup.

Pentru utilizatorul final, aplicație Planbaser vine cu următoarele avantaje: familiarizarea mai rapidă cu catalogul de produse, personalizare mai bună a produsului dorit – cu ajutor vizual, abilitatea de a ajunge la prototipul produsului fără a pierde timp semnficiativ și fără costuri. 

Următorii pași ai colaborării dintre mindit.io și Planteneers constă în îmbunătățirea performanței aplicației, introducerea de noi produse și categorii, lansarea unei versiuni dedicate pieței din SUA care va include o serie de specificații cerute de utilizatorii americani, precum plata cu cardul sau adaptarea infrastructurii regionale în Microsoft Azure. 

Specialiștii mindit.io vor implementa și funcția de shopping cart, care îi va permite utilizatorului să configureze și să comande mai multe produse o dată și vor adăuga o nouă opțiune care va permite calcularea valorilor nutriționale în timp real în funcție de parametrii introduși.

Astfel, mindit.io va monitoriza îndeaproape toate valorile relevante pentru a se asigura că utilizatorii au o experiență cât mai bună și continuă să revină pe platformă. Ulterior, va asigura o îmbunătățire a algoritmului de machine learning pentru a sugera mai multe alternative la produs și pentru a anticipa mai bine nevoile clienților.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 25 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *