Economice

Peste 5.100 de hectare de teren al statului au fost exploatate abuziv timp de 16 ani. ADS se luptă în instanță pentru a elibera suprafața

Agenția Domeniilor Statului, instituția care arendează şi concesionează terenurile cu destinaţie agricolă proprietate publică şi privată a statului, deține în portofoliu peste 5.100 de hectare de teren arabil pe care nu îl poate valorifica pentru că este exploatat fără drept de diverse persoane fizice și juridice, potrivit informațiilor furnizate Economica de către instituție. Situația trenează din 2005, existând astfel de cazuri înregistrat inclusiv anul trecut.

În 2021 au fost identificate 2.333 de hectare de teren cu destinație agricolă aflate în administrarea ADS, exploatate fără titlu valabil de un număr de 24 de persoane fizice și juridice.

“În prezent, în evidențele ADS figurează o suprafață totală de 5.141 de hectare cu destinație agricolă ce au fost exploatate fără titlu valabil în perioada 2005-2021. Pentru situațiile în care s-au constatat astfel de exploatări, au fost initiate acțiuni în instanță pentru recuperareaa prejudiciului produs și evacuarea de pe teren a celor ce exploatează aceste suprafețe”, au răspuns, pentru Economica, oficialii ADS.

Cine exploatează abuziv terenurile statului

Potrivit ADS, compania care a ocupat abuziv cea mai mare suprafață de teren arabil identificat de ADS în 2021 (908 hectare) este SC Egal Team SRL din Constanța. Potrivit datelor termene.ro, societatea care are drept activitate principală cultivarea cerealelor, este deținută de Irimia Raul cu 90% dintre părți sociale și Ștefan Florentin. Potrivit presei locale, Irimia Raul a avut și o fabrică de pâine în localitatea Sat Nou care a ars anul trecut.

Alte 541 de hectare au fost exploatate abuziv de societatea L&D Luca Ind SRL, un business de 9,3 milioane de lei în 2021, controlat, potrivit termene.ro, de familia Luca din Brașov ( Daniel, Daniela, Sabina), cea care operează și grupul de firme Luca, cu activități în cultura vegetală, creșterea bovinelor, abatorizare, procesarea cărnii.

De asemenea, SC Senator Prodimpex SRL este a treia companie în funcție de suprafața pe care care a exploatat-o ilegal, din datele ADS. Potrivit termene.ro, compania este deținută de familia Neașcu ( Maria și Ciprian) Din Vrancea.

Lista complete aici

Sursa: ADS

29 de contracte reziliate în 2021, pe 4.000 de hectare

În afară de suprafețele exploatate abuziv și pentru care ADS a mers în instanță, în 2021 instituția a reziliat 29 de contracte de concesiune sau arendă pentru o suprafață de aproximativ 4.000 de hectare, urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale. “Neplata redevenței/arendei nu a fost singura sancțiune pentru aplicarea măsurii rezilierii, la momentul întocmirii notificărilor de reziliere partenerii contractuali figurat și cu alte obligații nerespectate”, au explicat pentru Economica, oficialii ADS.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 18 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *