Cea de-a 13-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de iarnă, care va dura până pe 13 martie, a debutat sub privirile delegaţiei Ucrainei, însă fără Rusia şi Belarus, ambele excluse joi de către Comitetul Internaţional Paralimpic (IPC), după ce acesta acceptase iniţial prezenţa sportivilor din aceste ţări sub drapel neutru.
”Prezenţa noastră la Jocurile Paralimpice nu este una banală. Este un simbol că Ucraina a fost, este şi va rămâne o ţară”, a declarat preşedintele Comitetului Paralimpic ucrainean, Valeri Suşkevici.
IPC şi-a motivat schimbarea deciziei prin ameninţările cu boicotul venite din partea celorlalţi sportivi participanţi la Jocurile din China.
”Pace!” a strigat preşedintele IPC, brazilianul Andrew Parsons, în încheierea discursului său, la o săptămână după ce Ucraina fost invadată de armata rusă.
”Secolul XXI este făcut pentru dialog şi pentru diplomaţie, nu pentru război şi ură. Armistiţiul olimpic pentru pace în timpul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice este o rezoluţie a ONU adoptată în unanimitate de cele 193 de ţări membre în cadrul celei de-a 76-a Adunare Generală a Naţiunilor Unite. El trebuie respectat şi aplicat, nu violat”, a declarat Andrew Parsons.
Ceremonia de deschidere a început cu o animaţie a planetei pentru a prezenta fostele ediţii ale Jocurilor.
La Jocurile Paralimpice de la Beijing vor participa 564 de sportivi din 46 de ţări, la şase sporturi, para biatlon, curling în fotoliu rulant, para hochei pe gheaţă, para schi alpin, para schi fond şi para snowboard, şi 78 de probe pentru medalii. La aceste Jocuri vor evolua un număr record de femei, 138.
Flacăra olimpică a fost aprinsă de Li Duan, cvadruplu campion paralimpic la atletism.
România va fi reprezentată de doi sportivi la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Beijing, Laura Văleanu (para schi alpin) şi Mihăiţă Papară (para snowboard).
Sursa foto: Romanian.cri.cn
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
