Economice

Prețul gazelor pentru iarnă a explodat la Bursa Română de Mărfuri în ultimele zile: peste 300 de lei/MWh

Prețul gazelor pentru livrările din luna octombrie, noiembrie și pentru ultimul trimestru al anului a depășit semnificativ nivelul de 300 de lei/MWh, potrivit datelor Bursei de Mărfuri. Astfel, ultimele tranzacții făcute în data de 14 septembrie s-au perfectat la un preț de 307 lei/MWh pentru gazele cu livrare în octombrie, 317 lei pentru gazele cu livrare în luna noiembrie și, la fel, 317 lei/MWh pentru gazele cu livrare în ultimul semestru al anului.

Creșterile de preț sunt semnificative față de tranzacțiile din trecutul apropiat, iar tendința a fost, mereu, de creștere. Vă spunem doar că, în ultimele tranzacții de la BRM făcute în luna august, prețul pentru gazele cu livrare în octombrie a fost de 223 de lei/MWh, iar pentru gazele cu livrare în ultimul trimestru al anului de 227 de lei.

Și tendința regională este aceeași. La Central European Gas Hub (Baumgarten, Austria), prețul gazului pentru livrare în octombrie era de 65,8 euro/MWh (circa 325 de lei), la fel ca și gazele cu livrare în ultimul trimestru al anului. Datele sunt pentru ședința de tranzacționare din 14 septembrie, la fel ca și cele consultate de noi pentru tranzacțiile de la BRM.

Pe lângă cauzele des amintite ale creșterii prețurilor de la noi și de pe piața europeană, piața românească este sub presiune și din alt motiv. De când este funcțional gazoductul Turk Stream, importurile de gaze rusești au fost re-rutate: dacă în trecut ele se făceau prin punctul Isaccea (în nordul Dobrogei, din Ucraina), acum ele se fac prin punctul Negru Vodă (în sudul Dobrogei, din Bulgaria).

Problema este că, potrivit datelor publice, deși suntem la jumătatea lui septembrie, nu este făcută încă rezervare de capacitate prin punctul Negru-Vodă, din Bulgaria, după finalul acestei luni. Cu alte cuvinte, acum nu există nimeni care să aducă gaz în România începând cu 1 octombrie, prin acest punct prin care se asigură majoritatea importurilor de gaze pentru consumul curent. Transgaz a scos la licitație capacitatea în acest punct de intrare pentru luna octombrie 2020, și vom afla în 20 septembrie dacă cineva a rezervat cu intenția, evident, de a aduce gaze rusești în țară măcar luna viitoare.

The post Prețul gazelor pentru iarnă a explodat la Bursa Română de Mărfuri în ultimele zile: peste 300 de lei/MWh appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *