15% este creșterea pe care au înregistrat-o în ultimul an prețurile locuințelor din zone precum Tineretului – Timpuri Noi și Universitate – Kogălniceanu, arată o analiză Economica.net pe baza datelor Anunțul.ro.
Creșteri importante de preț se regăsesc și în zone precum Pantelimon, Băneasa sau Crângași- Giulești.
Pentru apartamentele din zonele Moșilor și Iancului-Mihai Bravu, valorile sunt similare celor de anul trecut, cu cele mai mici creșteri, de 1, respectiv 0,5%.
Prețurile la apartamentele cu două camere din zona Moșilor-Dacia au coborât ușor din luna aprilie încoace, când se cereau peste 100.000 de euro. Acum prețul mediu cerut a fost de circa 87.000 de euro, similar cu cel de anul trecut.
Cu un vârf în luna aprilie, prețurile cerute pentru apartamentele cu două camere din Tineretului-Timpuri Noi sunt acum, în medie de 97.000 de euro, cu 15% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Evoluția prețurilor cerute pentru locuințele din Titan-Dristor a fost liniară în ultimul an cu o ușoară creștere de 3,5%.
Cu o evoluție mai mult în zig-zag, prețul mediu cerut de proprietari pentru apartamentele cu două camere din zona Unirii este ușor mai mare decât anul trecut: 109.000 de euro față de 106.000 de euro, cât era în luna august 2021.
Cele mai ieftine locuințe cu două camere se situează între pragurile de 60.000 – 70.000 de euro, cu cele mai mici prețuri în Berceni-Giurgiului: 62.213 euro. Urmează zonele Drumul Taberei-Ghencea, Grivița – Gara de Nord, Colentina-Obor și Pantelimon.
Toate prețurile și o comparație a acestora cu valorile medii din august 2021 le puteți vizualiza în tabelul de mai jos.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
