
- Mii de oameni au protestat în centrul orașului München.
- Un jurnalist din cei prezenți la protest a fost rănit.
- Dintre protestatari, 11 au fost violenți, astfel că autoritățile i-au reținut.
Potrivit datelor transmise de agenţia DPA, în jur de 5.000 de oameni au protestat miercuri seară în centrul oraşului München. Dintre aceștia, unii au atacat forţele de ordine şi jurnalişti. Cel puțin un jurnalist a fost rănit. Poliţia a utilizat gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor. Cel puţin 11 protestatari violenţi au fost reţinuţi, iar alte 14 persoane au fost sancţionate.
„În cursul operaţiunilor, au avut loc atacuri repetate asupra agenţilor forţelor de ordine, care au fost atât de mult presaţi încât au ripostat cu gaze lacrimogene şi bastoane”, a comunicat Poliţia, joi dimineaţă, conform publicaţiei Die Welt. Protestul a izbucnit spontan, fiind organizat prin comunicaţii pe reţele de socializare online. Un alt protest, care era autorizat, a fost anulat.
Manifestanţii sunt nemulţumiţi de restricţiile antiepidemice impuse de Guvernul Olaf Scholz şi de premierul landului Bavaria, Markus Söder. În Germania au loc frecvent proteste faţă de restricţii.
Guvernul de la Berlin a anunţat restricţii privind derularea festivităţilor de Crăciun şi a semnalat că măsurile ar putea fi intensificate din 28 decembrie. De asemenea, cancelarul Olaf Scholz a afirmat în mod repetat că susţine vaccinarea obligatorie, deşi decizia ar trebui luată de Parlament.
Saskia Weishaupt, o deputată din cadrul Alianţei ’90 / Verzi, formaţiune aflată la guvernare alături de Partidul Social-Democrat (SPD) şi de Partidul Liber-Democrat (FDP), şi-a atras critici după ce a afirmat că „protestatarii trebuie atacaţi cu bastoane şi gaze lacrimogene de poliţie”, conform publicaţiei Bild. Unii critici i-au amintit deputatei că, în anul 2018, tot ea pleda pentru reformarea Poliţiei, astfel încât „să aibă atitudine comunitară” şi „să respecte drepturile cetăţenilor”.
The post Proteste violente în München față de restricţiile anti-COVID appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



