Economice

Putin acuză Ucraina de escaladarea situaţiei de la graniţa cu Rusia, dar face apel la „intensificarea” diplomaţiei

Conform Kremlinului, într-o discuţie telefonică avută duminică, liderul rus i-a cerut preşedintelui francez ca NATO şi SUA „să ia în serios” cerinţele Rusiei în privinţa securităţii sale, aflate în centrul crizei actuale dintre Moscova şi Occident, scrie Agerpres.

„Au fost exprimate îngrijorări serioase în privinţa deteriorării situaţiei pe linia de contact din Donbass”, a precizat Kremlinul într-un comunicat, adăugând că Putin a spus că „provocările forţelor de securitate ucrainene sunt la originea escaladării”.

Preşedintele rus a mai afirmat că livrările de arme moderne şi de muniţii către forţele ucrainene de către Occident „împing Kievului spre o soluţie militară” în conflictul său cu separatiştii proruşi, care durează din 2014.

„Kievul nu face decât să imite un proces de negocieri şi refuză cu obstinaţie să pună în aplicare Acordurile de la Mink” semnate în 2015 şi menite a rezolva conflictul, a adăugat Putin.

„Dată fiind urgenţa situaţiei, cei doi preşedinţi au recunoscut că este nevoie să se intensifice căutarea de soluţii prin mijloace diplomatice”, a mai transmis Kremlinului, scopul fiind „facilitarea restabilirii armistiţiului şi asigurării de progrese în rezolvarea conflictului”.

Putin a reafirmat de asemenea „necesitatea ca SUA şi NATO să ia în serios cererile de garanţii de securitate ale Rusiei şi să răspundă la ele în mod concret şi substanţial”.

Rusia, acuzată că a concentrat 150.000 de soldaţi la frontierele Ucrainei în vederea unei invazii, cere promisiunea că Kievul nu va adera niciodată la NATO şi oprirea întăririi militare a Alianţei la frontierele sale. Solicitările au fost respinse de Occident.

La rândul său, Palatul Elysee a transmis că preşedinţii francez Emmanuel Macron şi rus Vladimir Putin au convenit duminică să facă tot posibilul pentru a se ajunge rapid la un armistiţiu în estul Ucrainei.

Cei doi lideri au căzut de asemenea de acord, în cadrul convorbirii telefonice, asupra „necesităţii de a privilegia o soluţie diplomatică la criza actuală şi de a face totul pentru a o obţine”, a adăugat preşedinţia franceză.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *