stiinta

Raport șocant al Bisericii franceze. „Preoții prădători” au făcut 216.000 de victime

Un raport al bisericii franceze vorbeşte despre aproximativ 3.000 de „preoţi prădători”. Dezvăluirea urmează publicării raportului Comisiei privind abuzurile sexuale în Biserica franceză. Papa Francisc a fost informat.

Există 216.000 de victime ale pedofiliei din 1950 până astăzi, potrivit raportului Comisiei privind abuzurile sexuale în Biserică.

Cu două zile în urmă, Jean-Marc Sauvé, un executiv francez de rang înalt responsabil pentru raportul comandat de episcopii de peste Alpi, dezvăluise primele date dintr-o lucrare care a durat doi ani şi jumătate, oferind un prim indiciu în măsura dezvăluirilor: în ultimii 70de ani de istorie ecleziastică, ar fi între 2.900 şi 3.200 de „ preoţi prădători”.

Astăzi a fost lansat volumul complet, în total 2.500 de pagini, care va fi livrat Conferinţei episcopale din Franţa şi Conferinţei religioase a institutelor şi congregaţiilor. Episcopii Franţei sunt conştienţi de faptul că publicarea cifrelor va introduce o enormă criză de imagine publică şi internă.

Un raport care „anunţă cifre enorme, înspăimântătoare”

La o întâlnire, preşedintele Conferinţei Episcopale, Monseniorul Eric de Moulins-Beaufort, a spus că se teme de un raport care „anunţă cifre enorme, înspăimântătoare”.

Într-un mesaj difuzat parohiilor din toată ţara, episcopii au vorbit despre un „test al adevărului” care va aştepta întreaga comunitate catolică.

În cei peste doi ani de investigaţii, comisia a putut asculta peste 6.000 de mărturii în timpul sutelor de interviuri care au avut loc şi datorită colaborării asociaţiilor în apărarea victimelor pedofiliei, scrie Mediafax.

Toate completate de căutări în arhive ale Bisericii, ale Ministerului Justiţiei, ale Internelor, în colecţii de ziare. În ceea ce priveşte consecinţele penale, în majoritatea cazurilor acestea sunt fapte prescrise, efectuate de majoritatea persoanelor decedate.

În urmă cu două zile, episcopii francezi anticipaseră ceea ce reieșea din raport, într-o notă trimisă papei Francisc: „I-am spus Papei, mi s-a părut necesar să fac acest lucru, este important să fie avertizat”, a spus Monseniorul de Moulins Beaufort.

Articolul Raport șocant al Bisericii franceze. „Preoții prădători” au făcut 216.000 de victime apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 6 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *