
- Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, a avertizat SUA că atacarea, sub orice formă, a sateliților rusești sau a stațiilor spațiale rusești, va declanșa Al Treilea Război Mondial.
- Nu este clar, deocamdată, dacă țări avansate precum SUA sau China ar deține arme „spațiale”, însă rușii sunt în alertă oricum.
- Rogozin îi avertizează pe americani să stea la distanță de sateliții rusești, cu toate că Rusia a amenințat că va doborî sateliții Starlink ai lui Elon Musk.
Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, a avertizat SUA că atacarea, sub orice formă, a sateliților rusești sau a stațiilor spațiale rusești, va declanșa Al Treilea Război Mondial, în contextul războiului din Ucraina. Desigur, Rogozin poate face referire la orice tip de atac asupra sateliților, inclusiv de detonarea de bombe EMP.
Cu toate acestea, folosirea unei astfel de rachete este discutabilă, însă Donald Trump este primul lider al unei superputeri care a fondat „Forța Spațială”. Parodiat inclusiv de un serial pe Netflix, „Forța Spațială” este oficial o parte a Armatei SUA și, așa cum se lăuda Trump, este menită să asigure supremația SUA în spațiul cosmic.
Până când scenariul din Războiul Stelelor va deveni realitate, probabil în următoarele mii de ani, rușii sunt neliniștiți că sateliții lor ar putea fi doborâți, într-un fel sau altul, de „dușmanii” din Occident.
Rusia, prin vocea lui Dmitri Medvedev, se lăudase că va ataca sateliții lui Elon Musk, care îi încurcă teribil pe ruși în Ucraina. „Rusia începe un război în spațiu! Medvedev a anunțat o sarcină referitoare la distrugerea sateliților Starlink ai lui Elon Musk printr-un document intitulat ”Rusia Unită”. El afirmă că atacul asupra Moskva a fost făcut cu ajutorul Starlink.”, a explicat Anton Gerashchenko, ministrului Afacerilor Interne din Ucraina.
Cu toate acestea, Rogozin vede o mare problemă atunci când Rusia e victima, nu agresorul. „Trebuie să avem în vedere că distrugerea navei spațiale a altuia este al treilea război mondial. Adică acest casus belli este cu siguranță absolut”, a punctat Rogozin, conform Espreso.tv.
The post Rogozin amenință SUA cu „război mondial” dacă atacă sateliții Rusiei appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


