Economice

România începe construcția celei mai mari nave de cercetare de pe apele interioare ale UE

„În data de 7 octombrie 2021, a avut loc la Giurgiu festivitatea de punere a chilei navei REXDAN. Cu această ocazie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a primit „certificatul de naștere” al navei REXDAN. Aceasta va fi cea mai mare navă de cercetare de pe apele interioare ale Uniunii Europene. Nava va dispune de nouă laboratoare moderne în care își vor desfășura activitatea cadre didactice și cercetători din universitatea noastră, precum și cercetători internaționali”, a anunțat într-un comunicat Universitatea „Dunărea de Jos”.

Ambarcațiunea, care va acoperi 2.000 de km pe partea navigabilă a Dunării, va fi finalizată în luna ianuarie 2023.

nava de cercetare rexdan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Finanțarea construcției navei de cercetare și dotarea acesteia cu echipamente de cercetare de ultimă generație se realizează prin proiectul „Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea”, REXDAN, cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate, apel: POC/448/1/1/Mari infrastructuri de CD. Valoarea totală a proiectului este de 91,97 de milioane de lei.

În vederea realizării acestui proiect, Universitatea „Dunărea de Jos” a lansat în aprilie 2021 licitația pentru navă, la care a primit o singură ofertă. Pe 22 iulie 2021 a fost semnat contractul în valoare de 26,95 de milioane de lei cu firma Shipyard ATG Giurgiu. Durata contractului este de 18 luni, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Conform informațiilor din caietul de sarcini aferent licitației (foto jos), noua navă va avea maximum 44 de metri lungime și va putea adăposti 10 cercetători, cinci membri ai echipajului și minimum 30 de pasageri în voiaje de scurtă durată.

nava rexdan

The post România începe construcția celei mai mari nave de cercetare de pe apele interioare ale UE appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *