Expirarea schemei de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale va duce la creșterea prețului din facturile consumatorilor finali, conform calculelor Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
Prețurile la gaze naturale urmează să fie liberalizate din 1 aprilie, după ce acestea au fost plafonate pe fondul crizei energiei, venită după pandemia de COVID-19 și amplificată de războiul din Ucraina.
Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale este în vigoare până la 31 martie 2026, dată până la care statul mai acordă ajutorul de 50 de lei pentru facturile la energie electrică ale românilor cu venituri mici, după ce această schemă a expirat pe 31 iunie.
„Acum, noi, ca furnizor pentru clienții casnici și termoficare avem o achiziție reglementată la 120 lei/MWh – la care se adaugă partea de înmagazinare, de aproximativ 30 de lei, depinde de la portofoliu, la portofoliu – și ne așteptăm ca de la 1 aprilie să mergem la prețul pieței care undeva la 170 lei/MWh”, a declarat Laurențiu Urluescu, președintele AFEER, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu presa de specialitate.
Astfel în factura finală a consumatorului – care plătește, pe lângă prețul efectiv al gazelor, și tarife de transport, distribuție, TVA și alte taxe – creșterea va fi de cel puțin 5%, estimează furnizorii.
Creșterea ar putea fi de câteva zeci de lei pentru un apartament mediu cu centrală pe gaze.
„Într-o lună de iarnă, de exemplu, un apartament care are centrală, factura ar fi undeva la 400 lei, deci cu o creștere de 5%, aceasta ar ajunge cam la 420 de lei”, a exemplificat Laurențiu Urluescu, la solicitarea jurnaliștilor.
Sumele pe care le datorează statul furnizorilor de energie și gaze naturale se ridică la aproximativ 7 miliarde de lei, a declarat Laurențiu Urluescu.
Este vorba de ceea ce statul și-a asumat, prin schemele de ajutor destinate consumatorilor, respectiv să suporte diferența dintre prețurile plafonate, care se regăseau în factură, și cele reale, din contractul propriu zis. Aceste costuri sunt suportate în prima fază de furnizori, apoi sunt verificate și validate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, după care sunt transmise celor două entități care fac plățile, în baza unor bugete alocate. Instituția responsabilă pentru decontarea sumelor aferente consumatorilor casnici este Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar pentru cei non-casnici, Ministerul Energiei.
Din informațiile obținute de Mediafax, sumele decontate de stat, valabile la data de 8 septembrie, erau de peste 27,5 miliarde de lei pentru decontarea diferențelor de preț din schemele de plafonare reglementate încă din 2021.
AFEER, înfiinţată în anul 2006, are 45 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică și 18 membrii de pe piața gazelor naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România, cu o cotă de piaţă de circa 85% din consumul final de electricitate respectiv de gaze naturale.
Articolul Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026 apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
