Problema conductei nu ar trebui „dramatizată”, a declarat vineri viceministrul de externe Serghei Riabkov pentru revista de politică externă Mejdunarodnaia Jizn (Viaţa internaţională n.r.).
„Nimeni nu va ataca Ucraina”, a spus el.
El a acuzat Occidentul că foloseşte gazoductul din Rusia până în Germania ca „monedă de schimb” şi ca efect de pârghie împotriva Moscovei, scrie Agerpres.
Noul ministru de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a spus că în cazul unui atac rusesc asupra Ucrainei, va fi interzisă exploatarea controversatei conducte Nord Stream 2 pe sub Marea Baltică între Rusia şi Germania.
În plus, ea a declarat postului de televiziune ZDF că Statele Unite şi guvernul anterior german au discutat că „în cazul unor
escaladări ulterioare, această conductă nu va mai putea fi conectată la reţea”, făcând aluzie la situaţia tensionată de la graniţa dintre
Rusia şi Ucraina.
Aleksandr Novak, vicepremier rus responsabil cu chestiuni energetice, a spus vineri că se aşteaptă acum la finalizarea certificării conductei până la jumătatea anului viitor.
„Lor nu le pasă cât de mari sunt preţurile gazelor în Europa”, a declarat Riabkov, adresându-se Occidentului. „Ei sunt gata să plătească bani din propriile buzunare, demonstrându-şi solidaritatea atlantică în lupta împotriva Moscovei”, a notat el.
De mai multe săptămâni, informaţii despre presupuse pregătiri ruseşti pentru a invada Ucraina au provocat alarmă internaţională, aminteşte agenţia germană de presă. UE şi NATO au ameninţat Moscova cu consecinţe serioase în cazul unei escaladări militare.
Moscova cere încetarea expansiunii către Est a NATO, pe care o vede ca pe o ameninţare. Includerea Ucrainei şi instalarea posibilă de sisteme de rachete în apropierea frontierei ruse reprezintă o ameninţare la adresa securităţii ruse, insistă Moscova.
The post Rusia: „Ameninţările Germaniei în legătură cu Nord Stream 2 sunt o dramatizare. Nimeni nu va invada Ucraina” appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
