- Rusia cucerește satele Zhelanne şi Orlivka
- Rusia avansează pe direcția Pokrovsk și a mai cucerit două sate ucrainene
- Ucraina a înființat un centru militar în Kursk. A capturat 82 de așezări rusești
- Moscova mută forțe armate în apropiere de Kursk. Se pregătește de contraofensivă
Ucraina câștigă pe un front, dar pierde pe altul, pentru că în timp ce forţele armate ale Ucrainei avansează în regiunea Kursk, din Rusia, forţele ruseşti atacă neîncetat teritoriul ucrainean, capturând noi kilometri pătraţi în Doneţk. Unii militari ucraineni spun că lucrurile s-au înrăutățit pe frontul de acasă, în special pe direcția Pokrovsk, unde Rusia ar fi capturat încă două sate. Ieri, Kievul a anunțat că a înființat un centru militar în Kursk și că a ajuns la 82 de așezări ocupate în această regiune.
În Ucraina, rușii câștigă teren. Aceștia au intensificat atacurile pe direcția Pokrov, ocupând două sate ucrainene. În prezent, avansează spre zonele New York, Krasnohorivka, Nikolaivka și Zuravka din Donetsk. Scopul declarat al rușilor este ocuparea întregii regiuni Donetsk.
Purtătorul de cuvânt al brigăzii mecanizate 110, care luptă pe direcția Pokrov, a declarat că situația pe frontul ucrainean s-a înrăutățit de la lansarea incursiunii ucrainene în Kursk. Acesta a menționat că brigada sa a primit mai puțină muniție în ultimele zile, posibil din cauza retragerii unor trupe ucrainene de pe această direcție pentru a sprijini ofensiva din Kursk.
Se estimează că aproximativ 10.000 de militari ucraineni se află acum în Rusia, de cealaltă parte a graniței, în zona noului front deschis în Kursk. Deși forțele ucrainene înaintează în această regiune, progresul este mai lent decât în primele zile ale ofensivei. Ieri, președintele Zelenski a anunțat că forțele ucrainene au „eliberat” orașul Sudja, deși trebuie precizat că a folosit termenul „eliberare” în loc de „ocupare” sau „capturare”.
Până acum, 82 de așezări rusești și o suprafață de 1.100 de km² au fost ocupate de ucraineni. Conform lui Dusan Fința, există un centru militar în Kursk care coordonează operațiunile ucrainene din această regiune a teritoriului rusesc. Totuși, ieri, Statele Unite ale Americii au transmis că, potrivit informațiilor disponibile, forțele rusești se apropie de regiunea Kursk. Rusia pare să se pregătească pentru o contraofensivă, însă americanii nu au specificat ce fel de forțe sunt implicate, din ce unități provin sau care este numărul lor.
Rapoartele recente sugerează că Rusia retrage trupe din anumite zone din Ucraina pentru a le folosi în apărarea teritoriului rusesc, dar se pare că aceste forțe sunt mai degrabă rezerve și nu sunt bine pregătite. Vom vedea în următoarele zile cât de eficientă va fi această contraofensivă în apărarea Rusiei.
The post Rușii câștigă teren în Donetsk, iar Ucraina avansează cu dificultate în Kursk appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Mihalașcu Diana
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.