S-au împlinit 77 de ani de când The Lottery, o povestire care începe ca o comedie rurală și se termină ca un coșmar, a fost publicată de, pe atunci (adică în iunie 1948) tânăra autoare Shirley Jackson, în paginile The New Yorker. Cititorii au avut un șoc, confruntându-se cu una dintre cele mai neobișnuite povestiri ale secolului XX. The Lottery a fost o senzație imediată, dar experiența nu a fost una complet pozitivă pentru Jackson. Așa cum a scris în eseul său Biografia unei povești (The Biography of a Story -1960), după publicarea povestirii de groază, Jackson a primit sute de scrisori din partea cititorilor, multe mesaje furioase, altele de nedumerire, unii dintre cititori exprimându-și dorința de a vedea în realitate cum se desfășoară…loteria de care scrisese Jackson (în narațiune, ceva complet fictiv).
Dar ce reprezenta această loterie? O tradiție anuală dintr-un sat (chiar satul ei din Bennington, Vermont, după cum declara autoarea), în care locuitorii se adunau pentru a trage la sorți un „câștigător.” La început, evenimentul pare o activitate comunitară obișnuită, cu toți sătenii entuziasmați și implicați. Cu toate acestea, povestea ia o turnură neaștetată pe măsură ce cititorul descoperă că „premiul” loteriei este de fapt o moarte violentă: persoana selectată este lapidată de ceilalți locuitori ai satului. Această practică nu este explicată în detaliu. Nimeni nu știe exact cum a început sau de ce continuă, însă locuitorii din acea zonă rurală o urmează fără să pună întrebări. Explicațiile oferite sunt superficiale: „E tradiție” sau „Așa s-a făcut dintotdeauna.” Un personaj menționează vag că loteria ar avea legătură cu o veche credință agricolă – un sacrificiu menit să asigure o recoltă bună, dar asta este mai mult o justificare decât un motiv real. De fapt, Loteria este o alegorie despre conformismul orb și violența colectivă, prin intermediul căreia Shirley Jackson scoate în evidență cum oamenii pot accepta acte de cruzime și nedreptate atunci când acestea sunt justificate de tradiții sau autoritate. Persoanele din sat sunt oameni obișnuiți – vecini, prieteni, membri de familie – care, sub pretextul respectării unui ritual, se transformă în călăi fără remușcări. Astfel, loteria din poveste devine un simbol al inumanității ascunse sub masca normalității.
Shirley Jackson nu a scris doar povești; ea a creat mici lumi tulburătoare, suficient de apropiate de realitate pentru a fi cu adevărat înfricoșătoare.
Născută la 14 decembrie 1916 în San Francisco, Shirley Jackson a crescut într-o familie care nu-i oferea un mediu armonios de a se dezvolta. Mama ei, în special, îi critica greutatea și înfățișarea, fapt care i-a lăsat traume nerezolvate. Ar putea fi chiar unul dintre motivele pentru care scrierile ei sunt atât de crude – dând cumva de înțeles că știa, conștientiza cum este să fii un outsider, să trăiești la limita acceptării. Jackson scria despre personaje care nu se integrau, care erau prinse în capcană de regulile societății sau de ceva mai întunecat, ceva nevăzut.
Shirley Jackson și-a găsit echilibrul ca scriitoare la Universitatea Syracuse, unde l-a cunoscut pe Stanley Edgar Hyman, viitorul ei soț. Stanley era critic literar, și amândoi împărtășeau o dragoste feroce pentru cărți. Dar au avut o relație complicată. În timp ce Stanley susținea munca lui Shirley, acesta era adesea infidel, iar căsnicia lor era departe de a fi idilică. Totuși, casa cuplului din North Bennington, Vermont, a devenit un fel de centru pentru intelectuali și excentrici. Era zgomotoasă, haotică și plină de energie – un contrast puternic cu liniștea stranie a ficțiunilor lui Jackson.
Aceste experiențe personale – marginalizarea, anxietatea, relația complicată cu mama – au hrănit scrierile sale, unde personajele sunt adesea prinse în capcane sociale invizibile
Povestirile lui Shirley nu semănau cu nimic din ceea ce oamenii erau obișnuiți. În 1948, când The New Yorker a publicat The Lottery, așa cum am menționat puțin mai sus, recțiile au fost neașteptate. Cititorii indignați și-au anulat abonamentele și au trimis scrisori pe adresa redacției, întrebând dacă povestea era o glumă. Nu era. Jackson scrisese despre violență și conformism într-un mod atât de dur și de concret, încât oamenii nu puteau privi în altă parte. „Am sperat, prin plasarea unui ritual deosebit de brutal în prezent și în propriul meu sat, să șochez cititorii cu o dramatizare grafică a violenței inutile și a inumanității generale din propriile lor vieți”, a explicat ea.
Dar Jackson nu a fost sinonimă doar cu scenele de groază ori cu șocul. A fost un fin observator al naturii umane, punctând absurditățile vieții de zi cu zi. Shirley a scris despre natura umană. Despre singurătate, identitate, rolurile pe care suntem forțați să le jucăm. Nu s-a ferit de lucrurile incomode sau de adevărurile nespuse care se ascund la vedere.
Memoriile ei din 1952, Life Among the Savages (Viața printre sălbatici), arată o latură mai blândă, relatând haosul creșterii a patru copii cu umor și prezență de spirit.
Cele mai faimoase romane ale autoarei, The Haunting of Hill House și We Have Always Lived in the Castle, sunt cele care au consacrat-o ca maestru al goticului. The Haunting of Hill House nu se bazează pe sperieturi mortale sau sânge. În schimb, casa însăși – sfărâmată, schimbătoare, vie – este cea care dă fiori.
În We Have Always Lived in the Castle, Jackson ne face cunoștință cu Merricat și Constance Blackwood, două surori care trăiesc izolate după ce le-a fost otrăvită aproape toată familia. Naratoarea Merricat are o voce copilăroasă și misterioasă, atrăgând cititorul în lumea ei până în punctul în care acesta nu mai e sigur în cine să aibă încredere. Este Merricat doar excentrică sau ascunde ceva mult mai sinistru? Însă Jackson nu spune niciodată clar, lăsând doar suficientă ambiguitate pentru a-l determina pe „spectator” să ghicească.
Cariera lui Shirley Jackson s-a întins pe mai mult de două decenii, timp în care a scris șase romane, două memorii și numeroase povestiri, dar în ciuda succesului, viața ei a fost destul de provocatoare. S-a confruntat cu anxietate, depresie și probleme de sănătate, agravate parțial de dependența sa de amfetamine și tranchilizante. În anii 1960, starea de sănătate a lui Jackson a început să se deterioreze semnificativ, ceea ce a dus în cele din urmă la moartea ei din cauza unei afecțiuni cardiace, la 8 august 1965, la vârsta de 48 de ani.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Shirley-Jackson
Vă mai recomandăm să citiți și:
Secretele „de groază” ale lui Hitchcock. Cum a creat frica și suspansul cu metode revoluționare
Primul film de groază: „Le Manoir du Diable”
6 motive pentru care oamenii iubesc filmele de groază
Articolul Shirley Jackson, scriitoarea care a transformat banalul în coșmar. Maestră a poveștilor de groază apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
