stiinta

SUA aprobă cea de-a treia doză de vaccin Pfizer pentru persoanele vârstice și cele vulnerabile

Agenția americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer pentru vârstnici și persoanele vulnerabile, informează Reuters.

Decizia FDA deschide calea pentru vaccinarea cu a treia doză a milioane de oameni care au primit a doua doză de vaccin cu cel puțin șase luni în urmă. Este vorba persoane care au peste 65 de ani, pentru cele cu risc crescut de boală severă și pentru cele care sunt expuse în mod regulat la virus.

Modificarea autoizației va permite rapeluri pentru grupuri precum lucrătorii din domeniul sănătății, profesorii și personalul de îngrijire din centrele de zi, lucrătorii din alimentație și cei din adăposturile fără adăpost sau din închisori, a anunțat Janet Woodcock, de la FDA, printr-un comunicat.

Pfizer a cerut vaccinarea cu a treia doză pentru toate persoanele de peste 16 ani

Pentru administrarea celei de-a treai doze mai este nevoie de aprobarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

Pfizer a cerut FDA ca administrarea celei de-a treia doze să fie aprobată pentru toate persoanele de peste 16 ani și a prezentat datele săptămâna trecută unui grup de consilieri FDA.

Grupul a votat însă împotriva propunerii, dar a spus că dovezile au arătat că a treia doză este de ajutor pentru persoanele în vârstă și cele cu risc crescut.

Articolul SUA aprobă cea de-a treia doză de vaccin Pfizer pentru persoanele vârstice și cele vulnerabile apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *