Protestatarii s-au adunat iniţial în principala piaţă de lângă parlament, după care au demonstrat pe un pod peste Dunăre din apropiere, blocând traficul dintre cele două părţi ale Budapestei, sub supravegherea unei prezenţei masive a poliţiei, scrie Agerpres. Premierul suveranist Viktor Orban se confruntă cu cea mai mare provocare de când a preluat puterea în […]
Etichetă: 1.000
Finlanda a confiscat aproape 1.000 de vagoane de marfă aparținând unor companii rusești
Finlanda a confiscat aproape 1.000 de vagoane de marfă aparținând unor companii rusești ca urmare a sancțiunilor Uniunii Europene, potrivit operatorului feroviar de stat finlandez VR și unei scrisori a monopolului feroviar din Rusia consultată de Reuters. În timp ce VR din Finlanda a luat măsuri pentru a reduce traficul feroviar cu Rusia după ce […]
Aeroport Otopeni – Aproape 1.000 de întârzieri ale aeronavelor şi 56 de zboruri anulate, în ultima săptămână
„Companiile aeriene care au operat aceste zboruri au comunicat că întârzierile au fost generate de cauze precum rotaţia aeronavei sau a echipajului, restricţiile pe rută, lipsa echipajului (piloţi sau însoţitori de bord) sau a aeronavei, încărcarea/descărcarea obiectelor voluminoase, facilităţile de aeroport sau defecţiuni ale aeronavei. Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor […]
Reconstrucţia Ucrainei ar putea costa 1.000 de miliarde de euro – BEI
„Am avansat cifra de un trilion pentru că am văzut cifrele care sunt vehiculate în spaţiul public şi pe care le consider complet nerealiste atunci când mă uit la nivelul de distrugere din Ucraina”, a declarat Werner Hoyer la un briefing de presă organizat la Frankfurt, adăugând că „Europa va trebui să joace cel mai […]
Wizz Air a angajat peste 1.000 de însoțitori de bord și 400 de piloți în primele cinci luni din 2022. Și continuă să angajeze
Pentru a-și atinge obiectivul de a avea o echipă de 20.000 de colegi până în 2030, WIZZ precizează că își continuă politica agresivă de recrutare. Compania se mândrește cu o cultură puternică a diversității, având angajați colegi din 60 de naționalități și continuă să recruteze fără încetare în toată Europa și nu numai, pentru 2022 […]
Capitalizarea de piaţă a criptomonedelor a revenit sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari
La nivel global, există peste 4.000 de criptomonede, însă monedele cu cea mai mare valoare de piaţă sunt Bitcoin, Ethereum, Tether, XRP şi Bitcoin Cash. Valoarea de piaţă a tuturor criptomonedelor existente la nivel global a atins un maxim de 2.900 de miliarde de dolari în luna noiembrie 2021, însă este într-o continuă scădere de […]
LIVE UPDATE. 108 zile de invazie rusă. Treizeci și șapte de mii de femei sunt în armata ucraineană și peste 1.000 de femei au devenit comandanți
Moscova și-a anunțat vineri retragerea din Organizația Mondială a Turismului a ONU. O înregistrare video cu unul dintre numeroasele cimitire comune din Ucraina a apărut online. Rusia a demolat 1.300 de clădiri înalte din orașul Mariupol fără a îndepărta cadavrele locuitorilor. UPDATE ORA 4:00 Organismul mondial de supraveghere a armelor chimice spune că urmărește îndeaproape […]
Russland brachte offenbar mehr als 1.000 ukrainische Soldaten ins eigene Land
Im Osten der Ukraine toben weiterhin schwere Kämpfe. Der ukrainische Präsident Selenskyj rechnet mit dem EU-Kandidatenstatus in den nächsten Wochen Diese Nachricht wird übernommen. Nach dem rumänischen Gesetz Nr. 8/1996 können die Nachrichten ohne das Herz der Eigentümer übernommen werden. Leontiuc Marius
Ungaria construiește o fabrică BMW la Debrecen și crează peste 1.000 de noi locuri de muncă
Ungaria construiește o fabrică BMW la Debrecen și crează peste 1.000 de noi locuri de muncă. ”Construcţia fabricii BMW din Debrecen este un simbol al politicilor economice de succes ale Ungariei, din ultimii 12 ani. Odată cu această investiţie de circa 400 de miliarde de forinţi, în oraş vor fi create peste 1000 de noi […]
Comoara din arhivă. Telescopul Spațial Hubble a dezvăluit peste 1.000 de noi asteroizi
Cercetătorii au descoperit peste 1.700 de trasee de asteroizi în datele arhivate de Hubble din ultimii 20 de ani. În timp ce mulți dintre asteroizi erau cunoscuți anterior, peste 1.000 nu erau. Aceștia ar putea deține indicii valoroase despre istoria Sistemului Solar. Pe măsură ce timpul trece și tot mai multe telescoape efectuează observații, datele […]
BILANȚUL ZILEI. Sub 1.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore şi 9 decese
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 831 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 285 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 179 persoane, cu 14 mai puţin faţă de ziua anterioară. În intervalul 03.05.2022 (10:00) – 04.05.2022 (10:00) au […]
Craniile umane, rămase în urma sacrificiilor rituale, erau expuse public în urmă cu 1.000 de ani
Arheologii sugerează că sutele de cranii decapitate din Cueva de Comalapa, o peșteră din Chiapas, Mexic, ar fi putut fi așezate pe un suport de cranii tzompantli. Un tzompantli era un raft sau o palisadă din lemn, folosit pentru expunerea publică a craniilor care au aparținut prizonierilor de război sau victimelor sacrificate. Erau ridicate sub […]
Război în Ucraina: Rusia anunţă că a lovit 389 de ţinte ucrainene/ Ucraina susţine că a distrus peste 1.000 de tancuri ruseşti
Ministerul rus al Apărării a declarat că rachetele sale au lovit patru depozite de muniţie şi combustibil. La Kiev, Ministerul Apărării ucrainean susţine că a distrus peste 1.000 de tancuri ruseşti de la începutul războiului. Peste 23.000 de soldaţi ruşi au fost, de asemenea, ucişi. Sursa: economica.net
BILANȚUL ZILEI: Peste 1.000 de cazuri noi de COVID-19 și 7 decese
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.210, cu 10 mai puţin faţă de ziua anterioară. Din totalul pacienţilor internaţi, 73 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară. În intervalul 28.04.2022 (10:00) – 29.04.2022 (10:00) au fost raportate de […]
BILANȚUL ZILEI: Peste 1.000 de cazuri de infectare și 15 decese
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.146 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 155 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. În intervalul 27.04.2022 (10:00) – 28.04.2022 (10:00) au […]
