Protestatarii s-au adunat iniţial în principala piaţă de lângă parlament, după care au demonstrat pe un pod peste Dunăre din apropiere, blocând traficul dintre cele două părţi ale Budapestei, sub supravegherea unei prezenţei masive a poliţiei, scrie Agerpres.
Premierul suveranist Viktor Orban se confruntă cu cea mai mare provocare de când a preluat puterea în 2010, în contextul în care inflaţia este la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, forintul s-a devalorizat semnificativ, iar fondurile de la UE sunt în pericol din cauza unei dispute privind standardele democratice.
Guvernul lui Orban a înaintat luni amendamente în parlament, prin care limitează drastic eligibilitatea pentru regimul simplificat de taxe, la care apelează multe afaceri mici datorită birocraţiei reduse şi a ratei mici de taxare pe care le oferă.
Cu toate acestea, guvernul susţine că sistemul a fost folosit în mod abuziv de unele afaceri, care i-au obligat pe angajaţi să se înscrie în această schemă, pentru a-şi reduce propriile costuri, facilitând o formă de şomaj ascuns.
Noile reguli ar urma să intre în vigoare în septembrie, după aprobarea parlamentului. Conform estimărilor, taxa ar urma să aducă la buget 237 de miliarde de forinţi (aproximativ 570 de milioane de euro) în acest an.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
