ZiarMedical.ro – ZiarMedical.ro – Luăm pulsul sănătăţii | Ştiri medicale | Sfaturi medicale – Bianca Preda Cu o cifra record de 350 de pacienți pe zi în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Baia Mare, orașul se află de șase ani și pe harta națională a evenimentelor prin organizarea Conferinței de Medicină de Urgență […]
Etichetă: apropiem
Americanii anunță că le-a reușit a doua fuziune nucleară. Ne apropiem de o sursă de energie curată nelimitată?
Americanii anunță succesul unei noi fuziuni nucleare, cu rezultate mai bune decât cele obținute anul trecut. În ultimul experiment, realizat la 30 iulie la National Ignition Facility, s-a înregistrat un randament energetic sporit, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al laboratorului. Fuziunea nucleară, un proces în care atomii se unesc pentru a produce energie, prezintă potențial […]
Ministrul Mediului: „Cifrele ne arată că ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul erei diesel”
Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, în primele șapte luni din acest an autoturismele electrificate (full electric, hybrid plug-in și full hybrid) au înregistrat o creștere de 106,4%, realizând o cotă de piață de 20,7%. În paralel, înmatriculările autoturismelor echipate cu motoare diesel au înregistrat o scădere cu 29,3% față de primele șapte […]
Arafat: Ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare, dar pentru asta trebuie să scadă şi cazurile de la ATI
”Ca să ridici măsuri, trebuie prima dată să vezi că impactul pe sistemul sanitar într-adevăr a scăzut. Noi astăzi am avut în plus 14 persoane în terapiile intensive din ţară, adică, chiar dacă numărul total al cazurilor este în scădere, pe secţiile de terapie intensivă încă vedem o continuă creştere a numărului cazurilor”, a declarat, […]

