Atât SOCAR cât și NIS sunt prezente și pe piața din România. SOCAR operează o rețea de 67 de benzinării în România, fiind al cincilea lanț de distribuție de carburanți ca mărime, după Petrom, Romptrol, Lukoil și Mol. NIS este prezentă în România prin două tipuri de business. Operează rețeaua de 19 benzinării Gazprom de […]
Etichetă: compania
PIF Industrial, compania de investiţii a fraţilor Pavăl, îşi consolidează operaţiunile prin absorbţia Extra Land SRL, Agri Concept SRL şi Rural Capital Doi SRL, pe care le deţine integral
PIF Industrial – compania de investiții a grupului Dedeman fondat de către frații Pavăl – va absorbi Extra Land SRL, Agri Concept SRL şi Rural Capital Doi SRL, pe care le deţine integral, conform proiectului de fuziune consultat de Economica.net. Toate cele patru societăți implicate în procesul de fuziune au obiecte de activitate similare sau […]
Bittnet Systems a preluat compania 2net computer, care activa pe piața IT din zona Brașovului
Conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti, operaţiunile 2net computer vor fi integrate în Dendrio Solutions SRL, parte a Diviziei de Tehnologie a grupului Bittnet, consolidând astfel segmentul de business „Cloud & Infrastructure” în regiunea Transilvaniei. Preţul tranzacţiei va fi de 2,556 de milioane de lei şi va fi ajustat conform uzanţelor, pentru […]
Compania franceză Gefco, care activează și în România, va răscumpăra pachetul majoritar de acțiuni deținut de Russian Railways
„Consiliul director al Gefco a decis, de comun acord cu consiliul de supraveghere, că societatea va răscumpăra participaţia de 75% deţinută de Russian Railways”, a informat compania franceză într-un comunicat de presă. Gefco este o fostă filială a grupului auto francez PSA Peugeot Citroen (care între timp a devenit Stellantis), care la finele lui 2012 […]
Ascensiunea Metaverse aproape a dublat anul trecut vânzările de ochelari AR/VR, la un record. Cum răspund competitorii în fața dominației Meta, compania lui Zuckerberg
Dispozitivele de realitate virtuală și augmentată permit interacțiunea în metavers, dar vor permite și companiilor să urmărească date din ce în ce mai personale, cum ar fi expresiile faciale, tensiunea arterială, privirea și multe altele, potrivit specialiștilor EY România. Ochelarii Quest 2 ai companiei Meta a fost de departe cel mai popular produs, cu o […]
Nicușor Dan: Compania Municipală Străzi Poduri Pasaje va intra în faliment. Creditorii își vor recupera banii
„Ne-am întâlnit ieri după-amiază cu reprezentanții celor 60 de firme creditoare ale Companiei Municipale Străzi Poduri Pasaje, care va intra în faliment la sfârșitul acestei luni. I-am asigurat pe creditori că își vor primii banii pe care îi așteaptă de 2 ani. Utilajele pe care compania le-a achiziționat vor fi recuperate de municipalitate și folosite […]
Compania Autonom angajează agenţi servicii clienţi şi manageri de birouri în ţară, pe salarii cuprinse între 2.400 de lei şi 2.700 de lei net lunar şi tichete de masă
Autonom activează pe piaţa de închirieri auto din anul 2006. În prezent, compania are peste 40 de agenţii în peste 30 de oraşe din România, Serbia şi Ungaria, şi o flotă de 9.000 de autoturise noi. Economica.net vă prezintă oferta de muncă şi de salarizare la compania de închirieri auto. Autonom angajează office manager la […]
Ungaria a plafonat prețul carburanților, compania MOL pierde 34,5 forinţi (0,45 de lei) la fiecare litru
Ungaria a plafonat prețul carburanților. Din cauza plafonării preţului carburanţilor pe piaţa en gros, compania Mol are probleme. Pierde 34,5 forinţi (0,45 de lei) la fiecare litru de carburant vândut, a transmis compania petrolieră, miercuri, agenţiei ungare de presă MTI. Hotărârea de guvern a fost publicată luni în Monitorul Oficial din Ungaria. Potrivit Mol, compania […]
EMI intră pe piața belgiană a serviciilor de acces industrial după preluare a 70% din compania Access Systems
Investiția în Access Systems face parte din strategia EMI, elaborată împreună cu Morphosis Capital, de extindere a prezenței companiei la nivel internațional prin realizarea de tranzacții de tip M&A. „Unul dintre obiectivele anunțate la semnarea parteneriatului nostru cu Morphosis Capital a fost de a ne extinde prezența pe piața europeană, prioritar în Belgia și în […]
Londra face presiuni asupra BP să-și vândă participația de 20% din compania rusă Rosneft
Ministrul Afacerilor, Kwasi Kwarteng, a avut vineri dimineaţa o discuţie de 20 de minute cu directorul general executiv al BP, Bernard Looney (foto), căruia i-a transmis îngrijorarea sa în legătură cu conexiunile companiei cu sistemul rus. „BP a plecat de la reuniune fără niciun dubiu legat de gradul de îngrijorare al ministrului faţă de interesele […]
Compania americană Popeyes deschide primul său restaurant din România în Băneasa Shopping City şi face deja angajări. Oferă 2.500 – 2.600 de lei net
Compania Popeyes a deschis primul restaurant în anul 1972, în New Orleans, Louisiana, şi a ajuns unul dintre cei mai mari jucători din piaţa restaurantelor de tip fast-food din lume. Compania americană a anunţat la finalul anului trecut că va deschide primul său restaurant din România în anul 2022. La 23 februarie, Popeyes a început […]
ROCA X investește în compania londoneză FilmChain, care gestionează veniturile din industria internațională de film și televiziune
Platforma ajută întreg lanțul de producție și distribuție al filmelor să gestioneze automatizat procesul de distribuție al fondurilor și de management al drepturilor de autor și oferă fiecărei părți implicate posibilitatea de a urmări în timp real performanța și profitabilitatea conținutului creat. Platforma FilmChain este utilizată de către case de distribuție și producători independenți de […]
Endava, compania IT britanică cu 10 centre în România, se extinde în Polonia
Cu peste 10.000 de angajați la nivel global, și peste 3000 în România, organizați în echipe inter-disciplinare cu diferite specializări și nivele de experiență, Endava oferă soluții complete, de la idee și strategie până la producție și suport. Compania, cu sediul central la Londra și listată la Bursa de Valori din New York, a redefinit […]
Compania Prysmian face angajări și inaugurează în Slatina un centru pentru pregătirea viitorilor salariați
Aceste noi oportunități de dezvoltare sunt cele mai avansate tehnologic din piața globală de excelență IT, se precizează în comuniatul transmis de societate. În 2022 Prysmian Slatina va putea îngloba un mare număr de talente, fie pentru a ajuta la dezvoltarea organizațiilor locale sau pentru a susține proiectele internaționale. Fabrica Prysmian din Slatina, unde se […]
Horia Cardoș, Agroland: Deși prețurile alimentelor cresc în fiecare zi, observăm o activare a micilor fermieri. Compania va investi 17 milioane de lei în dezvoltare
Agroland Business System (BVB: AG) și-a propus pentru anul acesta să se dezvolte accelerat pe toate liniile de business și și-a bugetat investiții de 17 milioane de lei cu scopul de a ajunge la un business de 241 milioane de lei în 2022, EBITDA de 20,7 milioane de lei și un profit net de 13 […]
