Economice

Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de suspendare a acțiunii de mărire de capital a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

„Franklin Templeton International Services S.A.R.L., în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic (FTI”) al Fondul Proprietatea SA (Fondul/Fondul Proprietatea), doreşte să informeze investitorii că, pe baza acţiunii în instanţă înaintată de Fondul Proprietatea, de suspendare a efectelor Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 15 din 26 octombrie 2021 a […]

Economice

București devine hub al Nestle condus de o româncă. Silvia Sticlea devine primul Country Manager român al companiei elvețiene

Nestlé România, filiala locală a gigantului american cu afaceri în industria alimentară, devine parte din piața South and Eastern Europe (SEEM), alături de Bulgaria, zona Adriatice, Ucraina și Moldova, urmare a unei reorganizări a companiei. În plus, pentru prima dată în istoria locală, compania va fi condusă de un country manager român. Începând cu 1 […]

Economice

Enel a încheiat procesul de preluarea a hidrocentralelor companiei ERG, pentru care a plătit aproximativ 1 miliard de euro

Compania a achitat circa 1 miliard de euro, la care s-a adăugat la închidere o ajustare iniţială a preţului de circa 226 milioane de euro privind evaluarea de tip mark-to-market a anumitor instrumente derivate de acoperire a ERG Power Generation aferente unei părţi din energia care va fi produsă în viitor de hidrocentralele ERG Hydro. […]

Economice

Francezii de la Lactalis continuă procesul de reorganizare a business-ului Dorna Lactate. Au închis opt puncte de lucru și muta sediul social al companiei la Albalact

Acționarii Dorna Lactate SA au decis într-o Adunare Extraordinară din luna noiembrie închiderea mai multor sedii secundare (puncte de lucru) și mutarea sediului societății în localitatea Odejda, acolo unde este și sediul Albalact, o altă companie din grupul Lactalis. Mai exact, potrivit unui anunț oficial al companiei, Dorna Lactate SA va închide fabrica de produse […]

Flux-stiri

Fondatorul companiei Alibaba a concendiat o angajată care susține că a fost agresată sexual

Angajata a primit foaia de concediere la sfârșitul lunii noiembrie. Aceasta era concediată pentru că a răspândit informații false despre faptul că a fost agresată. Toți angajații care au făcut public incidentul au fost concediați. Fondatorul companiei de comerț electronic Alibaba Group Holding, Jack Ma Yun, a concediat o angajată care l-a acuzat pe un fost […]

Flux-stiri

Vaccinarea cu a patra doză vine mai devreme. Anunțul CEO-ului companiei Pfizer

Vaccinarea cu doza 4 ar putea fi necesară mai repede decât s-a estimat. Varianta Omicron se răspândește în tot mai multe țări ale lumii. Pfizer: Două doze de vaccin nu oferă suficientă protecție împotriva Omicron. CEO companiei Pfizer spune că oamenii ar putea avea nevoie de a 4-a doză de vaccin împotriva Covid-19 mai devreme […]

Economice

Enel a finalizat vânzarea a 50% din acțiunile companiei Open Fiber. Tranzacția s-a ridicat la suma de 2,73 miliarde de euro

Astfel, Enel a reușit să realizeze un câștig de capital de bază consolidat de aproximativ 1,76 de miliarde de euro. Grupul italian a încheiat în aceste condiții vânzarea ultimului pachet de acțiuni pe care-l mai deținea la Opne Fiber. Tranzacțiile au fost anunțate printr-o succesiune de comunicate făcute publice în datele de 17 decembrie 2020, […]

Economice

Consiliul Local al Sectorului 3 a votat în favoare începerii procedurii de insolvență a companiei AS3 – Administrare Străzi S3 S.R.L.

Conform referatului de aprobare, societatea a fost înfiinţată de Consiliul Local al Sectorului 3 în 2017, având ca obiect principal de activitate servicii de întreţinere a drumurilor. Potrivit bilanţului contabil pentru anul 2020, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 67,3 milioane de lei şi o diminuare a capitalurilor proprii de la 2,2 milioane […]

Economice

Andrei Romanescu, Veeam Software România: Am devenit cel mai mare centru de servicii din Europa al companiei şi al treilea în lume. Vom continua să creștem numărul angajaților din România

Evenimentul coincide cu aniversarea în această lună a şase ani de la înfiinţare. „Mai mult, Veeam Software România este acum cel mai mare centru de servicii Veeam din Europa, și al treilea din lume. Diversificarea activităților îndeplinite de către echipa din România a crescut la rândul său, odată cu extinderea numărului de departamente, astfel încât, […]

stiinta

Nava spațială Starship a companiei SpaceX ar putea fi lansată pe orbită în ianuarie

SpaceX speră ca anul viitor să conducă o serie de teste orbitale cu nava spațială Starship. SpaceX va încerca să ducă nava spațială Starship pentru prima dată la începutul anului viitor dacă totul decurge conform planurilor, scrie Space.com. Compania vizează luna ianuarie sau februarie pentru prima sa încercare de lansare orbitală cu naveta spațială Starship, […]

Flux-stiri

Fiole cu singura boală infecțioasă eradicată de pe planetă, găsite într-un laborator al companiei Merck. FBI a deschis o anchetă

Fiolele cu variolă au fost descoperite de un muncitor care făcea curățenie într-un congelator al laboratorului din Pennsylvania. Doar două laboratoare din lume sunt autorizate să păstreze legal mostre ale virusului mortal. Laborantul american a descoperit 15 fiole, 5 dintre acestea fiind etichetate „variolă” și 10 „vaccinia” (virusul folosit în vaccinurile pentru variolă). FBI și […]

Economice

Oferta publică inițială a distribuitorului Aquila a fost subscrisă de investitori. Acțiunile companiei se vor putea tranzacționa pe piața principală a BVB, din decembrie

Oferta publică inițială (IPO) a distribuitorului de produse de larg consum Aquila Part Prod Com a fost subscrisă în proporție de 100%, iar prețul final de ofertă  a fost stabilit la 5,5 RON/Acțiune, potrivit unui comunicat al companiei. Aquila a efectuat o majorare de capital de 367 milioane RON (echivalent a 74 milioane EUR), iar […]

Economice

Groupama a inaugurat chatbot-ul Amelie, un asistent virtual pentru clienții companiei

Amelie este dezvoltată pe tehnologia conversațională de la DRUID și răspunde la întrebările clienților sau vizitatorilor site-ului Groupama, indiferent de oră sau zi. Chatbot-ul Amelie poate oferi informații utile despre principalele categorii de produse din portofoliul Groupama: Auto, Călătorii, Proprietăți și bunuri, Viață sau Sănătate. Clienții pot afla mai multe detalii despre modul în care […]

Economice

Acționarii Elefant au decis majorarea capitalului social al companiei și realizarea unui nou plasament privat de obligațiuni

Anterior, acționarii au decis realizarea unui plasament privat de obligațiuni denominate în lei, operațiune care va avea loc în perioada următoare prin intermediul Tradeville. “Sumele atrase în cadrul majorării de capital și a noii emisiunii de obligațiuni vor asigura infuzia de capital necesară pentru a ne atinge obiectivele de creștere. Pe de o parte, ne […]