Economice

Adrian Câciu: Vor mai fi două, trei luni complicate din cauza inflației

„În pachetul „Sprijin pentru România” avem şi o schemă de creştere voluntară a salariului minim, care va avea totuşi un efect multiplicator cu privire la venitul angajaţilor din sistemul privat. Evident, inflaţia a crescut mai rapid decât s-a prognozat inţial, are o componentă mult mai puternică. Dacă observăm, ţări puternice au ajuns la inflaţii istorice, […]

Economice

Nicolae Ciucă: Europa trece prin cele mai complicate timpuri de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

„Europa trece astăzi prin cele mai complicate timpuri de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, odată cu invadarea Ucrainei de către forţele Armatei ruse, iar în acest context am participat astăzi, la invitaţia premierului Bulgariei, împreună cu premierii Macedoniei de Nord şi Muntenegrului, la un summit în care au fost discutate o serie întreagă […]