Disputa dintre oficialii de la Berlin şi cei de la Bruxelles avea drept miză posibilitatea constructorilor auto de a produce autoturisme care să utilizeze aşa-numiţii combustibili ecologici şi după 2035. „Am ajuns la un acord cu Germania cu privire la utilizarea viitoare a combustibililor ecologici în autoturisme”, a scris vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans (foto), […]
Etichetă: echipate
Mercedes va renunța începând din 2023 să mai fabrice mașini echipate cu cutii de viteze manuale
Tranziţia la cutiile de viteze automate se va face pentru fiecare model în parte, atunci când va fi introdusă o nouă generaţie de vehicule, a precizat un purtător de cuvânt al grupului de la Stuttgart. „Odată cu creşterea electrificării, vedem cum cererea clienţilor migrează spre componentele de electromobilitate, baterii şi sisteme de propulsie electrice”, a […]
Austria, de la 1 noiembrie mașinile trebuie să fie echipate OBLIGATORIU cu anvelope de iarnă, amenzi de până la 5.000 de euro
Începând cu 1 noiembrie, autoturismele și vehiculele comerciale de până în 3.5 tone trebuie să fie echipate obligatoriu cu anvelope de iarnă în Austria. Nerespectarea legii poate duce la amenzi de pana la 5.000 Euro si suspendarea dreptului de a utiliza vehiculul. Asigurarea este anulată dacă un autovehicul neechipat cu cauciucuri de iarna este implicat […]
