Minivacanța de 1 Mai a marcat un început promițător pentru sezonul estival din acest an pe litoralul românesc, unde gradul de ocupare a fost ridicat în stațiunile deschise. Adrian Voican, de la Bibi Touring Touroperator, a declarat pentru Mediafax că Vama Veche a rămas „capitala distracției”, atingând un grad de ocupare estimat la 90-100%. „Vama Veche, […]
Etichetă: litoral
Azi ai parte de temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. Pe litoral vor fi ploi și vânt
Ieși la o plimbare în oraș sau încarcă-ți bateriile la munte. Pe litoral vor fi ploi și vânt. În capitală vor fi 29°C și soare, însă vântul rămâne insistent până diseară. De luni noapte, ploile cuprind toată țara, iar diminețile devin răcoroase. Ai parte de vreme bună la final de săptămână, dar trebuie să știi […]
Operatorii de pe litoral vor să menţină aceleaşi tarife şi în 2023. Primele oferte – lansate în septembrie
Compania a început deja discuţiile cu hotelierii din staţiunile de la Marea Neagră pentru lansarea sejururilor din 2023, ce urmează a fi puse la dispoziţia turiştilor din luna septembrie. „Există o preocupare la nivelul industriei pentru a menţine tarifele din 2022 şi în 2023, astfel încât să nu fie pusă o presiune şi mai mare […]
Geamanduri sinistre pe Litoral. Metodă de atenţionare asupra pericolului de înec
Geamanduri în formă de cruce, pe litoralul românesc! Scopul este acela de a-i atenţiona pe turişti asupra pericolului de înec, acestea anunţând câţi oameni au murit înecaţi în mare anul trecut. Situaţia a revoltat însă turiştii şi localnicii, însă şeful DSU, Raed Arafat, apără iniţiativa. Geamandurile în formă de cruce au fost donate de Fundaţia […]
A apărut „tataia” în stațiunea Mamaia. Statuile moderne, construite pe litoral, au creat controverse
La Mamaia, autoritățile locale au venit cu o serie de statui controversate. Un bărbat din Slobozia e supărat că statuile seamănă cu el. Deși e plin de statui la Constanța, lui Hagi tot nu i-au făcut statuie. Vine tataia la Mamaia! Și vine cu scandal! Primăria Constanța și primăria Mangalia sunt scoase la tablă pentru […]
Refugiații ucraineni vor fi evacuați din hotelurile bulgare de pe litoral
Bulgarii vor să mute 7000 de refugiați din hotelurile de la mare, ei vor să le facă loc turiștilor care urmează să vină vara aceasta. Refugiații ucraineni refuză să plece, își caută cazare pe cont propriu. Un tren pentru refugiați a plecat cu doar 5 pasageri în loc de 200. În Romania au intrat, de […]
Proprietarii celui mai nou hotel de pe litoral se așteaptă la un grad de ocupare de 80-90%. Cât costă o cameră în plin sezon
Compania românească Bacolux Hotels, deținută de frații Marius şi Florin Băzăvan, au cumpărat în 2019 Hotelul Hefaistos din Eforie Nord. Anul acesta hotelul se redeschide sub numele de Bacolux Koralia. O noapte de cazare, pentru o familie cu doi copii, în regim all-inclusive, costă de la 155 de euro în lunile iulie și august, au […]
Record în pandemie: cea mai bună lună pentru turismul de pe litoral din ultimii zece ani
În cea de-a doua vară pandemică, românii au călătorit mai mult. Se vede și în cifrele de la Statistică. Celor trei luni din această vară le-au lipsit 10.000 și-un pic de turiști să spargă recordul din 2019. 1.025.722 de turiști s-au cazat în iunie-august 2019 în toate unitățile de cazare de pe litoralul românesc, arată […]
Record de turiști români în Bulgaria în vara acestui an. Câți și-au petrecut vacanta pe litoral bulgăresc
Numărul turiștilor români care au ajuns în vara acestui an în Bulgaria a ajuns la 461.000, de aproape 3 ori mai mulți decât în anul precedent și cu 50% mai mulți decât în 2019. Conform unui studiu efectuat de Travel Planner pe baza datelor obținute de la Institutul de statistică din Bulgaria, dacă în perioada […]
Ocna Sibiului, Salzburg din România și Litoral al Ardealului
Ocna Sibiului (denumiri vechi Vizocna, Ocna-Sibiiului și Ocna, denumire în dialectul săsesc Salzbrich, Zâltsbriχ, în germană Salzburg și în maghiară Vizakna, Vízakna) este un oraș în județul Sibiu, Transilvania, România, format din localitatea componentă Ocna Sibiului (reședința), și din satul Topârcea. Ocna Sibiului este o stațiune turistică situată în județul Sibiu, în sudul Depresiunii Colinare […]


