Economice

Vicepreşedintele ANRE: Anul viitor am putea avea peste 100.000 de prosumatori în România

„Potenţialul este unul mult mai mare decât ce s-a realizat până acum. Chiar dacă anul acesta am dublat numărul de prosumatori şi puterea instalată, în continuare suntem departe de capacitatea reală a acestui domeniu”, a spus oficialul ANRE. El a comparat ţara noastră cu Ungaria, unde sunt mult mai mulţi prosumatori, iar interesul este foarte […]

Economice

Aproape 14.000 de prosumatori în România la finalul lui 2021. Cum a evoluat numărul lor și puterea instalată, date ANRE

“În ceea ce priveşte evoluţia numărului de prosumatori, la analiza realizată pentru perioada ianuarie 2020 – decembrie 2021, se constată o creștere liniară a numărului de prosumatori în perioada ianuarie – septembrie 2020, urmată de o creștere semnificativă în perioada septembrie – decembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare a modificării legislative privind creșterea puterii […]

Economice

Aproape 14.000 de prosumatori sunt înregistrați acum în România. Ce reglementări urmează pentru ei

Cei mai mulți sunt racordați la rețeaua Distribuție Energie Oltenia (2.722), urmați de cei din zona Transilvania Sud (2.232) și Delgaz Grid (1.769). „Sunt prosumatori finanţaţi din partea statului (prin programul de subvenționare al Administrației Fondului pentru Mediu n.red.), dar şi unii care au acumulat ca furnicuţa şi au vrut să strângă şi au făcut […]

Economice

Raiffeisen Bank lansează platformă de soluţii verzi pentru IMM-uri care au calitatea de prosumatori

Noua platformă digitală pilot este un instrument valoros, menit să sprijine companiile din România în tranziţia către o economie verde şi va fi implementată în viitor şi în alte ţări în care grupul RBI e prezent. Dock. https://bank.raiffeisen.ro/ro/sustenabilitate/home.html Prima etapă de dezvoltare a platformei este gândită să ofere soluţii IMM-urilor pentru reducerea costurilor, în contextul […]

Economice

Parlamentarii lovesc dur miile de mici prosumatori de energie electrică. Compensarea cantitativă devine o glumă proastă, oamenii vor plăti și pentru dezechilibre

Este vorba despre un proiect de modificare a vechii legi 220/2008, cea de promovare a producției de energie din surse regenerabile. Proiectul a trecut de Senat, după care a primit un amendament, care a trecut la vot de Comisia de Industrii din Camera Deputaților, care este cameră decizională. Mai trebuie votat doar de plenul Camerei […]