Economice

Topul infuziilor de capital din 2021. Cine sunt românii și investitorii străini care și-au asigurat cei mai mulți bani pentru creștere

Primele zece filialele locale ale unor companii cu capital străin, în funcție de aportul pe care l-au adus capitalului social în 2021, au făcut anul trecut o infuzie de capital de aproximativ 1,8 miliarde de lei, potrivit unei analize a ONRC, la cererea Economica. Diferența este de aproximativ jumătate de miliard de lei (  512,3 milioane de lei) față de infuzia de capital realizată de primele zece companii autohtone, catalogate după același criteriu.

Cine sunt investitorii străini care au adus cei mai mulți bani în România. Surprize de la un fond de investiții

Potrivit datelor ONRC, cea mai mare majorare de capital a anului trecut a fost realizată de Rm Healtcare Investments SRL, companie originară din Luxembourg. Din datele termene.ro,
RM Healthcare Investments SRL a fost înființată chiar anul trecut și este administrată de Berke Biricik, unul dintre top managerii Mid Europa Partners, conducătorul biroul de la Bucureşti al fondului de investiţii care controlează lanțul de sănătate Regina Maria, firma de curierat Urgent Cargus și retailerul ali­men­tar Profi Rom Food.

RM Healthcare Investments deține integral sau parțial controlul asupra Centrul Medical Unirea SRL, Regina Maria- Banca Centrală de Celule Stem SA, Euroclinic Hospital SA și alte entități juridice din grupul Regina Maria

Urmează Ameropa Transylvania Holding, o entitate tip holding creată tot anul trecut de către grupul elvețian Ameropa, care cu activități în tradingul de cereale și producție de îngrășăminte pentru agricultură, prin compania Azomureș pe care o controlează.

Detalii aici

 

Urmează Maanevi Pro Transilvania, o companie înființată, potrivit termene.ro, tot anul trecut, de către Manevi Zartkoru Reszvenytarssasag din Ungaria. Filiala locală a companiei ungurești a cumpărat, potrivit presei străine, Park Hotel din Oradea. Grupul mai deține și Pannónia Hotel din Satu Mare.

Industrial Park West SRL este o companie deținută de Globalworth Holdings din Cipru prin care grupul operează un parc industrial la Arad.

Sigma CVM România este francizat pentru linia completă de utilaje agricole Massey Ferguson.
Cine sunt investitorii români care au adus cei mai mulți bani în România. Majorările de capital sunt în general legate de listarea la Bursă
În ceea ce privește situația companiilor cu capital autohton care au raportat cele mai mari majorări de capital anul trecut, clasamentul este condus de Tailer Holding, un grup ce include lanţul de magazine de bijuterii de lux, TEILOR, Teilor Invest Exchange şi compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN. În decembrie, compania a finalizat închiderea  primei emisiuni de obligaţiuni corporative în urma căreia a atras 45 de milioane de lei de la investitorii BVB. Au fost două plasamente private, unul în euro şi altul în lei, obligaţiunile corporative ale TEILOR Holding reprezentând cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative din istoria pieţei AeRO, precum şi prima emisiune a unei companii antreprenoriale care a avut componentă de subscriere atât în euro cât şi în lei.

Aaylex One SA este o societate creată în urma fuziunii dintre Avicola Buzau şi 15 firme din grup. Grupul Aaylex deţine brandul de carne şi produse din carne de pui Cocorico, unul dintre cei mai mari jucători din piața românească a cărnii de pasăre.

Holdingrock1 este holdingul în­fiinţat de ROCA Investments ce include companiile autohtine cu activități în producția de materiale de construcţii Bico şi Sarcom,  cu afaceri cumulate de 120 milioane de lei. Compania

În decembrie 2021, Roca Industry a închis anticipat un plasament privat pentru acţiunile sale în urma căruia a atras suma de 50 milioane de lei de la investitori. Acţiunile holdingului vor fi listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti la începutul anului viitor.

Vinci Ver Holding SRL și OA Liviu Holding SRL sunt două holdinguri controlate de Victor Căpitanul și respectiv Andrei Diaconescu, doi foști acționari ai dezvoltatorului imobiliar One United Properties, companie listată pe piața principală a BVB.“Victor Căpitanu a aportat în natură întreaga sa participaţie în companie, la capitalul social al Vinci, Căpitanu fiind asociat unic al acesteia din urmă (deţinând 100% din capitalul social şi drepturile de vot aferente); şi Andrei-Liviu Diaconescu a aportat în natură întreaga sa participaţie în Companie, la capitalul social al OA, Diaconescu fiind asociat unic al acesteia din urmă (deţinând 100% din capitalul social şi drepturile de vot aferente)”, potrivit unui raport publicat la bursă.

Potrivit termene.ro, Hult Properties  SRL este noua firmă a omului de afaceri Ștefan Constantin, un apropiat al omului de afaceri Cătălin Chelu, în timp ce Greenest Cities SRL este deținută de Teba Iași Industry SA, o companie cu afaceri în industria textilă.

Sursa: ONRC

The post Topul infuziilor de capital din 2021. Cine sunt românii și investitorii străini care și-au asigurat cei mai mulți bani pentru creștere appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 25 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *