
- Presupusul răpitor de ostatici este mort.
- Autoritățile l-au identificat, dar nu pot încă să-i facă publică identitatea, a precizat FBI.
- Suspectul ar fi putut fi motivat de dorința de a o elibera pe Aafia Siddiqui, care execută o pedeapsă de 86 de ani de închisoare sub acuzația de tentativă de ucidere a unor membri ai serviciilor americane.
Toți cei patru ostatici de la Congregația Beth Israel din Colleyville, Texas, sunt în siguranță, potrivit autorităților.
Presupusul răpitor de ostatici este mort. Autoritățile l-au identificat, dar nu pot încă să-i facă publică identitatea, a precizat FBI.
Doi oficiali din cadrul forțelor de ordine au declarat că anchetatorii cred că suspectul ar fi putut fi motivat de dorința de a o elibera pe Aafia Siddiqui, care execută o pedeapsă de 86 de ani de închisoare sub acuzația de tentativă de ucidere a unor membri ai serviciilor americane, a scris CNN.
CNN a precizat că suspectul ar fi cerut eliberarea lui Aafia Siddiqui, o cercetătoare pakistaneză în domeniul neurologiei, condamnată în 2010 la 86 de ani de închisoare pentru că a încercat să omoare militari americani în timp ce era deţinută în Afganistan.
Sâmbătă, autorităţile americane au anunţat că un bărbat a luat ostatici în timpul rugăciunilor la o sinagogă de în apropiere de Fort Worth, Texas.
Rugăciunile au fost transmise în direct pe pagina de Facebook un timp, iar jurnalul local Fort Worth Star-Telegram a notat că ar avea loc negocieri între persoana care a luat ostatici şi poliţie. În timpul transmisiunii în direct un bărbat nervos a fost auzit vorbind nervod despre religie, din când în când.
Puţin înainte de ora locală 14.00, bărbatul a spus: „Trebuie să faceţi ceva. Nu vreau să-l văd pe tipul ăsta mort”. Câteva momente mai târziu, transmisiunea s-a întrerupt.
Bărbatul şi-a menţionat în repetate rânduri sora şi a vorbit despre Islam, dar a şi folosit un limbaj obscen.
The post Toţi ostaticii de la sinagoga din Texas au fost eliberaţi appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



