
- Trei români au fost salvaţi prin transplant de ficat şi rinichi cu organe provenite de la un donator bulgar.
- Este o premieră realizată în baza unui acord de colaborare dintre Agenţia Naţională de Transplant şi Agenţia Executivă de Supervizare Medicală din Bulgaria.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), acordul de colaborare a fost semnat în luna iulie. Conform acestuia, dacă anumite organe nu pot fi folosite la noi în ţară, din lipsă de receptori compatibili, acestea vor putea ajunge în Republica Bulgaria şi invers. Protocolul este în vigoare pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 3 ani dacă există avizul favorabil al celor două părţi.
„Rezultatele acestei colaborări s-au şi concretizat de altfel în vieţi salvate. Astfel, în data de 10 noiembrie ne-au fost oferite, pentru a doua oară de la semnarea acestui protocol, organe de la donatori bulgari. Dacă prima dată organele oferite şi prelevate nu au putut fi transplantate din motive medicale, asistăm acum la o premieră pentru activitatea de transplant în România: 3 pacienţi români salvaţi prin transplant de ficat şi rinichi cu organe provenite de la un donator bulgar”, a declarat Radu Zamfir, director executiv ANT.
Echipe de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-au deplasat, cu sprijinul Ambulanţei Bucureşti, la Spitalul „Dr Stefan Cherkezov” Veliko Tarnovo pentru prelevarea ficatului şi a rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe.
Intervenţia de transplant hepatic a fost realizată la Centrul de Transplant Hepatic al IC Fundeni şi a salvat viaţa unui pacient de 34 de ani.
În acelaşi timp, la Centrul de Transplant Renal al IC Fundeni s-au realizat două intervenţii de transplant renal, alţi doi pacienţi de 29 de ani şi 30 ani fiind salvaţi.
„Trebuie subliniat faptul că a fost pentru prima dată când în România s-a realizat un import de organe, iar pacienţii români au beneficiat de generozitatea altor cetăţeni europeni. Transmitem încă o dată sincere condoleanţe şi mulţumiri familiei donatorului”, a mai spus Radu Zamfir.
Potrivit ANT, anul acesta, în România s-au înregistrat 41 de prelevări multiorgan de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. S-au efectuat 35 de transplanturi de ficat de la donatori decedaţi şi 8 intervenţii de ficat de la donatori în viaţă, 130 de pacienţi au beneficiat de transplant de rinichi, 72 de transplanturi renale fiind efectuate de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. De asemenea, s-au realizat anul acesta 3 transplanturi de cord şi un transplant pulmonar şi au fost raportate şi exportate către Eurotransplant 2 grefe pulmonare, iar către Italia 2 grefe cardiace, 1 grefă hepatică şi 1 grefă pulmonară.
The post Trei români, salvați prin transplant de organe de la un donator din Bulgaria appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



