Economice

Ucraina: Lupte de stradă în Severodoneţk. Trupele ruse avansează lent spre centrul oraşului (guvernator)

Trupele ucrainene care apără Severodoneţk nu riscă să fie încercuite, a apreciat el, argumentând că acestea s-ar putea retrage la Lisiceansk peste râu, scrie Agerpres.

Situaţia de securitate în regiunea Luhansk era marţi dimineaţă „ultracomplicată”, a indicat Gaidai pe contul său din Telegram, potrivit Gordon.ua.

„O parte din Severodoneţk este controlată de ruşi. Dar ei nu se pot mişca liber prin oraş, luptătorii noştri rămân încă aici”, a spus el.

Potrivit acestuia, ocupanţii plănuiesc o „operaţiune de curăţare” a aşezărilor din jurul oraşului.

Oficialul a adăugat că voluntarii răniţi au fost scoşi din Severodoneţk, dar nu se mai ştie nimic despre medicii daţi dispăruţi din ambulanţa bombardată în urmă cu trei zile.

„Ducem ajutoare umanitare doar la Lisiceansk şi Gorskaia Gromada”, a indicat el, adăugând că luptele se duc deja pe străzile din Severodoneţk şi continuă atacurile împotriva localităţii Toşkovka.

Responsabilul ucrainean a afirmat că nu se ştie deocamdată numărul exact al victimelor în rândul populaţiei civile în zonele ocupate de forţele ruse la Severodoneţk în ultimele două zile. „Miile (de locuitori) rămaşi în oraş se tem de răzbunare sau de represalii fără motiv, aşa cum a fost la Bucea”, a afirmat guvernatorul regiunii Luhansk, aflată aproape în proporţie de 90% sub controlul forţelor ruse.

În acelaşi timp, ocupanţii montează videoclipuri în care „ei sunt întâmpinaţi cu bucurie” de către localnici, a declarat Gaidai.

Severodoneţk, important oraş din regiunea Lugansk, număra înainte de războiul declanşat de Rusia la 24 februarie circa 106.000 de locuitori. La sfârşitul lunii, cel mult 15.000 se mai aflau în oraş. De la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, aproximativ 1.500 de persoane au fost ucise la Severodoneţk, notează publicaţia ucraineană citată. În prezent, evacuarea locuitorilor de aici nu mai este posibilă din cauza intensităţii luptelor, a indicat guvernatorul Gaidai.

În regiunea Doneţk, tot în estul Ucrainei, cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte şase rănite într-un nou atac cu rachete lansat de armata rusă asupra localităţii Sloviansk, a indicat marţi guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, citat de EFE.

Bombardamentul a lovit clădirea unei şcoli, iar cel puţin şapte blocuri-turn au fost avariate.

Numărul exact al victimelor nu va fi cunoscut până la finalizarea operaţiunilor de salvare care se desfăşoară în prezent, a adăugat oficialul regional.

Regiunea Doneţk, precum şi regiunea vecină Lugansk – în acelaşi timp proruse şi situate la frontiera cu Rusia – au fost vizate de cele mai dure atacuri din partea forţelor ruse în ultimele zile.

Cu o zi în urmă, Kirilenko acuza trupele invadatoare de moartea altor trei civili în acea zonă: „Rusia continuă să omoare civili! La 30 mai, ruşii au ucis trei civili în regiunea Doneţk: doi la Toreţk şi unul la Avdiivka. Încă patru persoane au fost rănite”, indica el pe contul său Telegram.

Trupele ruse înaintează încet în regiunea Lugansk, a constatat marţi şi serviciul de informaţii militare britanic, indicând că acumularea de forţe ruse într-o zonă restrânsă provoacă riscuri de destabilizare în alte părţi ale frontului potrivit Reuters.

„Progresul (ruşilor) este lent, dar câştigurile (teritoriale) sunt menţinute. Rutele spre zona încă apărată de trupele ucrainene rămân probabil sub controlul acestora”, indică Ministerul britanic al Apărării într-o actualizare a situaţiei de pe frontul ucrainean în baza informaţiilor furnizate de spionajul său militar.

„Rusia a obţinut succese locale mai mari decât la începutul campaniei printr-o concentrare de forţe şi a puterii de foc într-o zonă relativ restrânsă, ceea ce o forţează să accepte riscuri în alte zone din teritoriul ocupat”, menţionează ministerul britanic.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *