Flux-stiri

Un pensionar de 90 de ani și-a donat economiile pentru a salva nou-născuții cu probleme de sănătate

Potrivit organizației Salvați Copiii, pensionarul a donat 100.000 de lei.Potrivit organizației Salvați Copiii, pensionarul a donat 100.000 de lei.

  • Un pensionar din Bucureşti, în vârstă de 90 de ani, originar din judeţul Sibiu, şi-a donat economiile pentru a-i ajuta pe medicii din Sibiu să trateze şi să salveze nou-născuţii cu patologii complexe.
  • Potrivit organizației Salvați Copiii, pensionarul a donat 100.000 de lei.
  • Cu acești bani, Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu va fi dotată cu un echipament medical care monitorizează activitatea cerebrală a nou-născuților.

Potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii, Ioan Muţiu a donat 100.000 de lei pentru programul de combatere a mortalităţii infantile.

„Într-un context social complicat, în care presiunea asupra sistemului medical este uriaşă, gestul de empatie fără precedent al acestui binefăcător, domnul Muţiu, nu poate fi decât contagios. Îi suntem recunoscători, este o lecţie de bine care ne arată, o dată în plus, că solidaritatea este cel mai bun capital”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Cu aceşti bani, organizaţia va dota Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu cu un sistem ICU Monitor tip NicOne V32, cu 8 canale, necesar pentru monitorizarea activităţii cerebrale a nou-născuţilor. Valoarea totală a echipamentului este de 128.342 de lei.

Echipamentul medical oferă medicilor capacitatea de a realiza evaluări mult mai precise, cuantificabile neurologic şi o mai bună urmărire a progresului micilor pacienţi, ceea ce poate face diferenţa, mai ales în cazul celor născuţi înainte de termen.

„Aparatul permite monitorizarea activităţii cerebrale a nou-născuţilor la termen şi prematuri, ajutând în principal la diagnosticarea convulsiilor neonatale, dar şi la identificarea leziunilor cerebrale asociate diferiritelor complicaţii ale afecţiunilor perinatale, stabilirea gradului de maturitate cerebrală, identificarea impactului unor terapii asupra funcţionalităţii creierului şi monitorizarea terapiei anticonvulsivante”, a precizat dr. Livia Ognean, şeful Secţiei de Neonatologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

În 2021, la Maternitatea sibiană au venit pe lume 2.185 de nou-născuţi, dintre care peste 400 prematuri. În 2020, s-au înregistrat peste 3.000 de naşteri, dintre care peste 300 premature, iar 334 de copii au fost îngrijiţi în secţia de Terapie Intensivă neonatală.

The post Un pensionar de 90 de ani și-a donat economiile pentru a salva nou-născuții cu probleme de sănătate appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *