Flux-stiri

Uniunea Europeană ameninţă Polonia cu o reacţie „fermă” după decizia instanţei constituţionale

„Răspunsul va fi ferm. Trebuie să fie clar: dacă eşti membru al unui club trebuie să te conformezi regulilor clubului. Iar cea mai importantă regulă a clubului este că legislaţia europeană are supremaţie faţă de cea naţională. În caz contrar, acest club nu mai poate funcţiona ca o Uniune”, a afirmat Josep Borrell Fontelles, citat de agenţia Reuters.

Comisia Europeană a suspendat deja, pe fondul disputelor cu Polonia, procedurile de aprobare a Planului de relansare economică şi rezilienţă, astfel că alocarea fondurilor comunitare destinate Varşoviei este blocată.

Tribunalul Constituţional din Polonia a decis, săptămâna trecută, că unele articole ale tratatelor Uniunii Europene sunt incompatibile cu Legea constituţională poloneză, afectând suveranitatea ţării.

„Organismele europene acţionează prin depăşirea competenţelor”, a argumentat Julia Przylebska, preşedintele Tribunalului constituţional din Polonia.

Julia Przylebska a enumerat o serie de articole ale Tratatelor UE care, conform judecătorilor instanţei constituţionale de la Varşovia, sunt în contradicţie cu Legea fundamentală din Polonia.

De altfel, Tribunalul constituţional, cea mai înaltă instanţă judiciară din Polonia, a denunţat „ingerinţele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în sistemul judiciar polonez”.

Decizia evidenţiază primatul dreptului polonez în raport cu tratatele europene şi este considerată de analişti un adevărat „Polexit legislativ„, pe fondul disensiunilor din ultimii ani dintre Bruxelles şi Guvernul conservator de la Varşovia pe tema principiilor statului de drept şi funcţionării sistemului judiciar polonez.

Pe fondul criticilor, premierul Mateusz Morawiecki a anunţat că Polonia nu intenţionează să se retragă din Uniunea Europeană.

The post Uniunea Europeană ameninţă Polonia cu o reacţie „fermă” după decizia instanţei constituţionale appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *