Stiri din Austria

Valabilitatea paşaportului Covid în UE a fost prelungită cu un an

Coronavirus Diaspora – Regulile privind paşaportul Covid în UE, prelungite până în iunie 2023. Parlamentul European (PE) şi statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până în iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, au anunţat instituţiile europene, scrie AFP.

Multe state membre au încetat să îl solicite la intrarea pe teritoriul lor. Dar “legislatorii europeni vor să garanteze că cetăţenii europeni se pot deplasa liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a explicat PE într-un comunicat.

>>> Unde mergem în vacanţă? Care sunt ţările europene care încă mai cer paşaport Covid

„Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid”

Regulamentul de implementare a acestui certificat sanitar comun, atestând vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecţie în ultimele şase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iulie 2022. Comisia a propus în februarie să îl prelungească cu un an.

“Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situaţii fluctuante”, a explicat comisarul european responsabil cu dosarul, Didier Reynders, potrivit Agerpres.

“Suntem hotărâţi să revenim la libera circulaţie fără restricţii şi salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19”, a continuat el.

Cu toate acestea, “acordul la care s-a ajuns astăzi ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere şi în siguranţă, dacă o creştere a infecţiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricţii”, a subliniat comisarul.

Acordul politic la care s-a ajuns luni seara mai trebuie aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat de la 30 iunie.

La sfârşitul lui 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul COVID-19, care va putea fi însoţit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

The post Valabilitatea paşaportului Covid în UE a fost prelungită cu un an appeared first on Ziarul Românesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 7 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *