- Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă spune despre scenariul Klaus Iohannis-preşedinte al Consiliului European că negocierile în acest sens vor avea loc după alegerile europene din iunie, acum fiind doar tatonări.
- Gheorghe Falcă precizează că „cele două partide o să-şi împartă cele patru funcţii, adică preşedintele Comisiei, preşedintele Consiliului, preşedintele Parlamentului şi Banca Centrală Europeană.
- Eurodeputatul spune că „trebuie să aşteptăm alegerile europarlamentare, contează foarte mult în negociere rezultatul alegerilor europarlamentare”
Gheorghe Falcă spune despre scenariul Klaus Iohannis-preşedinte al Consiliului European că „preşedintele Klaus Iohannis este un om apreciat la Bruxelles, are relaţii foarte bune cu cancelariile europene. Lucrul acesta ni l-a dovedit în momentul în care a negociat 80 de miliarde de euro pentru România. Astfel de sume nu le-a avut România niciodată la dispoziţie pentru modernizare”.
Întrebat, la RFI, în ce stadiu sunt negocierile, eurodeputatul PNL a răspuns: „Din ce ştim noi, negocierile întotdeauna se vor face după votul pentru Parlamentul European, dar până atunci, normal, se fac tatonări, se fac calcule şi ce este important este faptul că Partidul Popular European, de unde face parte şi PNL şi unde este angrenat şi preşedintele Klaus Iohannis, va fi partidul care va avea cele mai multe voturi în Parlamentul European 2024-2029. Conform sondajelor, suntem pe primul loc în Germania, suntem pe primul loc în Spania, suntem pe locul doi în Polonia, Italia, Franţa şi România, adică în primele şase ţări, PPE stă foarte bine şi sperăm ca împreună cu socialiştii europeni să facem o majoritate”.
Gheorghe Falcă precizează că „cele două partide o să-şi împartă cele patru funcţii, adică preşedintele Comisiei, preşedintele Consiliului, preşedintele Parlamentului şi Banca Centrală Europeană. Atunci, oportunitatea aceasta de a putea obţine România această funcţie este o oportunitate foarte mare, are legătură, aşa cum am spus, cu credibilitatea şi aprecierea pe care o are Klaus Iohannis la nivel european şi în acel moment, putem spune că România atinge un punct maxim în relaţia cu Europa”.
Eurodeputatul spune că „trebuie să aşteptăm alegerile europarlamentare, contează foarte mult în negociere rezultatul alegerilor europarlamentare, pentru că se încearcă nu obţinerea pentru preşedintele Klaus Iohannis a unui mandat de cinci luni de zile, vorbim de obţinerea unui mandat de cinci ani, ceea ce contează foarte mult”.
Citește și
- Curtea Internaţională de Justiţie începe audierile în cazul acuzaţiilor de genocid aduse Israelului
- Luxul arată puțin diferit în 2024. Ce tendințe aduce noul an?
- Consiliul de Securitate al ONU a cerut Houthi să înceteze atacurile din Marea Roşie
The post Vicepreședinte PNL, despre scenariul Iohannis – şef al Consiliului European: „Se încearcă obţinerea unui mandat de 5 ani, nu de 5 luni” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Pirv Cosmin
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




