Economice

Viktor Orban salută derogarea obţinută de Ungaria pentru embargoul UE asupra petrolului din Rusia

Liderul naţionalist bloca de câteva săptămâni proiectul de embargou european, vorbind despre pericolul unei ‘bombe atomice’ lansate asupra economiei ungare, scrie Agerpres.

În cele din urmă, pentru a ridica vetoul Budapestei, şefii de stat şi de guvern reuniţi în summit luni la Bruxelles au limitat stoparea importurilor la petrolul rusesc transportat cu vaporul, adică două treimi din achiziţiile europene.

‘Familiile pot dormi liniştite, am reuşit să evităm ideea cea mai înspăimântătoare’, a reacţionat Orban într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

Un embargou total ‘ar fi fost de nesuportat pentru noi (…) dar am reuşit să îl evităm’, a salutat el.

Ungaria, ţară fără ieşire la mare, depinde în proporţie de 65% pentru consumul său de petrol de livrările prin oleoductul rus Drujba.

Budapesta s-a opus propunerii iniţiale a unui embargou, cerând să beneficieze de o amânare de cel puţin patru luni pentru a-l pune în aplicare şi de 800 milioane de euro în finanţări europene pentru a-şi adapta infrastructurile.

În condiţiile în care Germania şi Polonia s-au angajat să stopeze importurile prin oleoductul Drujba, în total 90% din exporturile de petrol din Rusia spre UE vor înceta până la sfârşitul anului, afirmă şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele francez Emmanuel Macron.

Extinderea embargoului la livrările prin oleoduct va fi discutată ‘de îndată ce va fi posibil’, fără să fi fost fixată o dată limită.

Embargoul asupra petrolului brut în cele şase luni şi asupra produselor rafinate în cele opt luni, măsura principală a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni contra Rusiei, vizează să epuizeze finanţarea războiului dus de Moscova în Ucraina

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *