Economice

30.168 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și 75 de decese au fost confirmate în ultimele 24 de ore. 824 de pacienți la ATI

Dintre cazurile noi, 3.222 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 32.748 teste RT-PCR (19.063 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.685 la cerere) şi 63.744 teste rapide antigenice.

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.176.726 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 47.823 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.899.522 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.749.242 de teste RT-PCR şi 7.248.074 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.403 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu SARS-CoV-2.

75 de decese

Un număr de 75 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus – 43 de bărbaţi şi 32 de femei – au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care trei anterioare intervalului de referinţă, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureţ, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea, şi din Bucureşti.

Au fost raportate trei decese anterioare intervalului de referinţă, două survenite în luna decembrie 2021 şi unul în luna ianuarie 2022, în judeţele Arad, Maramureş şi Suceava.

Dintre cele 75 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, trei la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Conform GCS, 72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 75 de pacienţi decedaţi, 59 au fost nevaccinaţi şi 16 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 ani. 15 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

De la începutul pandemiei, 59.932 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

 

824 de pacienți la ATI

 

Un număr de 8.455 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare din ţară, cu 85 mai mult decât în ziua anterioară, dintre care 731 sunt copii, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, în secţiile ATI sunt internaţi 824 de pacienţi, cu 51 mai mult decât în ziua anterioară, iar 14 sunt copii.

Dintre cei 824 de pacienţi internaţi la ATI, 692 sunt nevaccinaţi.

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.572 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 380 în Bucureşti.

Pe teritoriul României, 164.692 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.575 în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 96.468 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 38.

 

1.179 de amenzi

 

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.179 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 259.452 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare, precizează GCS.

 

Aproape 6.300 de cazuri în București

 

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 6.288 şi în judeţele Braşov – 1.795, Timiş – 1.702, Cluj – 1.464, Iaşi – 1.103, a informat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai puţine cazuri sunt raportate în judeţele Mehedinţi şi Giurgiu – câte 126, Ialomiţa – 128.

Capitala rămâne în zona roşie în ceea ce priveşte rata de infectare cu SARS-CoV-2, având o incidenţă de 16,07 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă (14,11).

Cea mai mare incidenţă este în Cluj (20,31), judeţ urmat de Timiş (19,59), Ilfov (14,79), Bihor (14,39) şi Braşov – (13,94).

Un singur judeţ este în scenariul galben.

Situaţia cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 se prezintă astfel:

* Alba – 640
* Arad – 816
* Argeş – 1.027
* Bacău – 898
* Bihor – 1.003
* Bistriţa-Năsăud – 182
* Botoşani – 480
* Braşov – 1.795
* Brăila – 158
* Buzău – 431
* Caraş-Severin – 243
* Călăraşi – 262
* Cluj – 1.464
* Constanţa – 687
* Covasna – 174
* Dâmboviţa – 347
* Dolj – 729
* Galaţi – 428
* Giurgiu – 126
* Gorj – 209
* Harghita – 283
* Hunedoara – 333
* Ialomiţa – 128
* Iaşi – 1.103
* Ilfov – 481
* Maramureş – 582
* Mehedinţi – 126
* Mureş – 820
* Neamţ – 593
* Olt – 251
* Prahova – 687
* Satu Mare – 393
* Sălaj – 333
* Sibiu – 970
* Suceava – 782
* Teleorman – 203
* Timiş – 1.702
* Tulcea – 254
* Vaslui – 313
* Vâlcea – 300
* Vrancea – 254
* Bucureşti – 6.288
* cazuri noi nealocate pe judeţe – 868.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *