Economice

Rafila: Cu siguranță săptămâna viitoare depășim 40.000 de cazuri de COVID-19 pe zi. Cred că în mai va putea fi reluată organizarea de evenimente

„Aţi văzut că am avut miercuri cel mai mare număr de cazuri înregistrat, 34.000, ceea ce am discutat şi am şi spus şi eu şi colegii mei de la Institutul de Sănătate Publică s-a adeverit, s-a stabilizat în jur de 30.000 de cazuri zilnic, în această săptămână, şi astăzi avem puţin peste 30.000 de cazuri. Sunt două lucruri care ne preocupă în momentul de faţă – procentul mare de teste pozitive, din totalul testelor aproape o treime sunt pozitive, e adevărat şi testele pe care le facem sunt mult mai numeroase decât cele care se făceau în perioada anterioară şi e bine că am reuşit să depăşim sensibil cifra de 100.000 de teste care se fac zilnic, dar în momentul în care vom asista şi la scăderea numărului de teste pozitive putem să ne gândim că lucrurile o să ia o turnură favorabilă. Deocamdată ne aflăm în perioada de creştere, care va mai dura cel puţin zece zile, după părerea mea, şi cu siguranţă vom depăşi 40.000 de cazuri săptămâna viitoare”, a declarat Alexandru Rafila.

El a precizat că se aşteaptă ca în aproximativ zece zile să se intre pe un trend descrescător al valului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2.

„Ce se întâmplă în România, particularităţile situaţiei din România sunt următoarele: ca şi în celelalte ţări din Europa, aţi văzut că se înregistrează cifre enorme, în Franţa au ajuns la 500.000 de cazuri, proporţia de persoane internate este mai mică, la noi încă sunt cazuri grave pentru că circulă tulpina Delta, cam unul din cinci cazuri sunt produse de tulpina Delta. Pe măsură ce această tulpină va dispărea din circulaţie, datorită transmisibilităţii mai mare a tulpinii Omicron, probabil că şi cazurile grave se vor diminua. Cred că în circa zece zile vom intra pe un trend descrescător al acestui val pandemic”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Despre reluarea organizării de evenimente

Rafila a mai afirmat sâmbătă că se aşteaptă ca în luna martie să înceapă discuţiile cu organizatorii de evenimente şi marii retaileri din industria alimentară, iar începând din luna mai acestea să poată fi reluate, „cu anumite limitări”.

„Am avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diverselor industrii, fie că vorbim de HORECA, de organizatorii de evenimente, marii retaileri din industria alimentară, şi cred că în luna martie o să putem să avem o discuţie aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate. Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu măsură pe care o luăm de azi pe mâine, şi cred că în luna martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună un program – e o opinie personală, luaţi-o ca atare – dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări. Nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau, în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunţi, utilizarea măştii”, a declarat Alexandru Rafila.

El a precizat că utilizarea măştii la tulpina Omicron este importantă, deoarece „este o barieră mecanică care previne transmiterea”.

„Cred că utilizarea măştii la tulpina Omicron este cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică care previne transmiterea. Din păcate, asistăm la îmbolnăviri numeroase. Un studiu făcut în Anglia arată că există multe cazuri de reîmbolnăvire, deci nu mă refer numai la persoanele vaccinate, ci şi la cei care au trecut o dată prin boală”, a mai spus ministrul.

El a mai precizat că în perioada următoare se aşteaptă livrarea unei cantităţi de 50.000 de cutii de Molnupiravir, un tratament antiviral inovativ.

„O să vină o cantitate de 50.000 de cutii, adică pentru 50.000 de tratamente, de Molnupiravir. Este unul dintre antiviralele inovative, este cel produs de firma Merck şi el va fi distribuit atât în spitalele care tratează pacienţi, cât şi în centrele ambulatorii de specialitate”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 9 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *